Treceți la conținutul principal

Trecură fiii de împăraţi carii veniseră în peţit, dară ca să lovească pe vreunul ba.

Trecură şi fiii de boieri mari ai împărăţiei, dară ca să lovească pe vreunul, nici gând n-avu. În cele mai de pe urmă trecură toţi tinerii buni şi răi din împărăţie, şi din boiernaşi şi din prostime, şi nici nu nu se uită la dânşii fata ce sta cu mărul în mână. Trecând şi argatul de la grădinărie, din întâmplare, pe acolo, fata îl lovi cu mărul drept în cap. Fiii de împăraţi şi de boieri rămaseră ca bătuţi de Dumnezeu, când văzură una ca aceasta. Împăratul zise că trebuie să fie o greşeală, şi pofti pe fiii de împăraţi şi de boieri să mai treacă o dată. Trecură toţi cu totul, şi nu lovi pe nimeni; zise şi cheleşului să treacă, şi de astă dată tot pe el îl lovi. Împăratul nu se putea învoi ca să ia fie-sa de bărbat un aşa om prost şi pofti pe toată adunarea să mai treacă o dată, căci, negreşit, trebuie să fie o greşeală a fetei. Trecură şi a treia oară, şi tot pe argatul cel cheleş îl lovi cu mărul fata împăratului. Atunci împăratul, neavând încotro, dete de bărbat fie-sei pe argat, dară îi şi oropsi, gonindu-i de la casa lui.
Petre Ispirescu

Omul este gata să moară pentru o idee, numai dacă ideea nu este cu totul clară pentru el.
Paul Eldridge

Dacă într-o vorbă îndeşi mai mult decât încape, devine vorbă goală.
Tudor Muşatescu

Poetul este prizonierul vieţii lui oarecum ilogice, în viziunea omului comun!
Dumitru Sârghie

Pesimismul meu este modul meu de a nu accepta să judec normal o anormalitate.
Octavian Paler

Sticlele erau din plastic.
Dorel Schor

Unul din avantajele de a nu fi fericit este că poţi să doreşti fericirea.
Miguel de Unamuno

Dacă un stăpân nu se poate lipsi de sclavul său, care din cei doi este un om liber?
Albert Camus

Scriitori de pămătuf. Mişcă numai praful.
Gabriel Petru Băeţan

Dificultăţile slăbesc caracterele slabe şi le întăresc şi mai mult pe cele tari.
George Budoi

Gemeoss

Visul continuă emoţiile şi interesele vieţii treze: aceasta este ceea ce ne-a arătat, într-o manieră

generală, descoperirea gândurilor latente ale viselor... Dar noi am văzut, de asemenea, valoarea opiniei opuse: visul spicuieşte resturile indiferente ale zilei şi nu preia din marile interese ale vieţii treze, atunci când activitatea de veghe le-a neglijat. Acest lucru ne pare caracteristic pentru conţinutul visului care exprimă gândirea de vis într-o manieră deformată. Yrjo Engestrom Capacitatea de a rămâne liniştit în braţele lui Dumnezeu este măsura dragostei faţă de Dumnezeu. Richard Wurmbrand Adevăratul actor nu va aluneca la suprafaţa personajelor pe care le joacă, nici nu le va impune manierismul său personal, neschimbat. Michael Chekhov Totul este în regulă când te părăseşti pe tine însuţi, cu condiţia să te aduci singur înapoi. Mick Jagger Când începi o pictură, aceasta este oarecum în afara ta. La sfârşit, pari să te mişti spre interiorul picturii. Fernando Botero Eu am nepoţi, nu e nevoie să plimb câinii... Dorel Schor Falsa pudoare este o mireasmă care as...

Nu există decât o modalitate de a atinge fericirea şi pacea lăuntrică: de

dimineaţă, când te trezeşti, tot timpul zilei şi până seara, când adormi, orientează-ţi toate gândurile, puneţi toate speranţele în Dumnezeu şi nici un lucru exterior să nu te mai tulbure. Epictet Cei de dinaintea mea şi-au purtat mireasma de vis în realitate, de aceea au biruit în singurătate. Eu sunt goală în faţa lumii, potenţial avortat de teama singurătăţii. Valentina Ioana Pîrlog Unele văduve slăbesc până încap din nou în rochia de mireasă. N. Petrescu-Redi După o nenorocire, amintirea ei este încă una. Publilius Syrus Toţi cei care spun că au treabă n-au treabă. Dorel Schor

Am dat examenul de admitere la institut, secţia de cinematografie, în 1952. Poeziile

le-am spus fără să fiu emoţionat. Am fost admis. În prima zi de facultate mi s-au restituit însă actele – ele avuseseră mai puţin noroc decât mine, nu fuseseră admise. Marian Popescu În lupta sălbatică pentru existenţă, noi dorim să avem ceva ce durează aşa că ne umplem minţile cu gunoaie şi fapte în speranţa stupidă că ne putem păstra locul. Oscar Wilde O rochie este ca un gard din sârmă ghimpată... Protejează interiorul, fără a restricţiona priveliştea. Sophia Loren Nu toată lumea ajunge vedetă. Statutul de vedetă, nu uitaţi, vine şi din acel ceva unic pe care îl are artistul debutant. Casa de discuri nu poate muta munţii din loc - dar asta nu înseamnă că nu încearcă. Girel Barbu O idee fixă triumfă întotdeauna. Mircea Eliade

Ideea că ne plac oamenii este o iluzie pe care trebuie să o

păstrăm în noi dacă vrem să trăim în societate. Dar eu am expulzat-o demult, cel puţin cât trăiesc aici. Tu vrei să fii iubit? Eu mă mulţumesc pur şi simplu să "fiu", să exist. Poate că într-o zi ai să-nţelegi şi tu ce înseamnă asta. Şi ai să zâmbeşti. Un zâmbet aprobator, un zâmbet sarcastic. John Fowles Voi, oamenii, într-o zi veţi învinge moartea, dar viaţa n-o veţi învinge niciodată. Valentin Mirea Cum a ajuns un oarecare Prometeu la dumnezeescul foc? Cu ce drept l-a luat? Karel Capek Întâlnirile e indispensabilă când vrei să ai nici un rezultat. Mahatma Gandhi Astăzi copilul te vinde într-o lingură de apă. Mihai Condali Trăgând prea mult, rupi funia. Valeriu Barbu Hainele te fac domn, sufletul te face om. Betty Marcovici

Cel mai important om cu care am jucat a fost Ion Iancovescu, un actor nemaipomenit.

De la el am învăţat mult. M-a luat cu el peste tot şi făceam turnee, deoarece el nu avea familie. Aşa că m-a luat ca un fel de om al lui. Mi-a oferit nişte lecţii inimaginabile pe care nu le făcusem la Conservator. El mi-a arătat mai mult decât aş fi putut învăţa. Harry Ross În spatele fiecărui cuvânt o lume întreagă stă ascunsă, aşteptând să fie imaginată. Heinrich Boll Eşti singurul om de pe Pământ care poate dispune de propriile abilităţi. Larry Bird Găseşti fericirea abia atunci când îţi dai seama că nimic nu este prea important. Antonio Gala În primul rând, cred că ştiinţa economiei monetare a devenit în mod clar mai bună. Martin Feldstein Legile nu sunt decât nişte simulări ale realităţii. Alfred Korzybski Câtă pânză ai lucrat, apusul soarelui ţi-o arată. Letiţia Iubu Gândim văzând cu ochii; uneori, gândim mult mai încet. Victor Martin Omătul e rece şi prost, şi eu nu-l iubesc. Aurel Dumitraşcu Dragostea nu e ceva pe care să găseşti. Dragostea e ceva ca...

Probabilitatea matematică ca o pisică obişnuită să facă numai ceea ce îi place

este una din certitudinile ştiinţifice absolute din lume. Lynn M. Osband Nu face sex pe fugă şi nu bea cafeaua pe fugă! Şi sexul şi cafeaua trebuie savurate pe-ndelete. George Budoi În ştiinţă faptul generează ideea, direcţionează experienţa, iar experienţa judecă ideea. Claude Bernard O damă de companie s-a mulţumit numai cu sergentul. Constantin Ardeleanu Dacă nu îngădui celuilalt să existe, nu exişti nici tu pentru el. Teodor Dume Nu trebuie niciodată să ţi se pară ceva cu neputinţă. Alexandre Dumas Ingenioasă, tânăra şi-a transformat organul de reprodus într-unul de... produs. Constantin Ardeleanu S-au văzut, s-au plăcut, s-au vândut. David Boia Omul are cuvânt, dacă şi cuvântul său are suflet. Ştefan Mîrzac

Necesitatea răului poate fi înţeleasă astfel. Fiindcă nu există doar binele, trebuie să existe o

limită a ieşirii din el, sau dacă cineva vrea să spună altfel, a coborârii neîntrerupte sau a depărtării de el, iar această limită, după care nimic nu mai poate exista este răul. De aceea este necesar ca ceea ce urmează după cel dintâi să existe, astfel încât şi ultimul să existe, acesta este materia, care însă nu are nimic din bine. Aceasta ar fi necesitatea răului. Când materia devine stăpâna formei întruchipate în ea, o distruge şi o corupe, aplicându-i propria natură, opusă ei, nu ducând recele spre cald, ci punându-si propria lipsă de măsură peste forma caldului, şi diformitatea peste formă şi excesul şi defectul peste ceea ce este măsurat, până când va determina forma să fie a ei şi să nu-şi mai aparţină, ca şi în cazul hranei animalelor, când este mâncată nu mai este deloc ca şi când a venit. Aşadar dacă trupul este cauza relelor, materia ar putea deveni, prin ea însăşi cauza relelor. Viciul care este ignoranţa şi lipsă de măsură în privinţa sufletului este al doilea rău. Ploti...

Acceptarea de sine înseamnă că vine o clipă când te îmbrăţişezi pe tine, fizic, mental,

emoţional, spiritual şi îţi spui "Bravo, băi!" Bravo pentru că te lupţi, bravo pentru că încerci, bravo pentru că nu abandonezi lupta. Bravo pentru că speri, te ridici după ce cazi, te încurajezi şi o iei de la capăt din nou şi din nou. Oricine eşti şi oriunde ai fi, meriţi un bravo. Nu eşti mai prejos cu nimic faţă de niciun alt om de pe Pământul ăsta. Poate ţi se pare că ai o viaţă foarte diferită, dar asta doar pentru că lecţiile tale de viaţă sunt diferite. Gheorghe din Moldova În aceste vremuri, oamenii Domnului vor deveni profeţi şi vor avea puterea de a-i face şi pe alţii profeţi. William Blake Atunci când m-am dus la conferinţa de presă dinaintea meciului, în mintea mea jocul deja începuse. Jose Mourinho Prefer de departe cele mai aprigi critici ale unui om inteligent decât aprobarea nechibzuită a maselor. Johannes Kepler Tenacitatea îţi dă forţa să continui chiar şi atunci când îţi lipsesc curajul şi optimismul. Denis Whitley Răspunsul la violenţă este...

Ştii unde sunt bucuriile vieţii? În faptul că azi poţi vedea cerul. Că

te poţi ridica din pat şi că te poţi gândi la viitor. Că eşti liber şi poţi alege cum să îţi trăieşti viaţa. Că te poţi bucura de trăiri, de arome, de tot ceea ce vezi. Că ai un loc care se numeşte "acasă". Că ai pe cine suna şi că acel om se va bucura că te aude. Că poţi spera şi că îţi poţi construi visuri după bunul plac. Că ai în fiecare zi şansa să o iei de la capăt, să te redescoperi, să devii cine îţi doreşti să fii. Că viaţa îţi oferă în fiecare zi o lecţie şi ocazii să înveţi ceva nou şi să construieşti oameni noi. Că ai un suflet viu, dependent de iubire. Zâmbeşte şi bucură-te de viaţa ta! Adi Conţu Sunt foarte optimistă - ştiu că se apropie sfârşitul! Lydia Lunch Undeva în stânga şoselei, nobil şi fermecător, găzduind o cascadă argintie între malurile de smarald, un parc-rezervaţie naturală aluneca din paginile unor poveşti de vis, spre sufletul nostru. Împodobită cu vreascuri de chihlimbar şi globuri de jad, această pagină de poveste a rămas în ochii gândulu...

Nu ţintiţi spre succes, căci cu cât mai mult îl doriţi şi cu cât faceţi

din el un scop, cu atât mai mult îl veţi rata. Căci succesul, asemenea fericirii, nu poate fi urmărit; el trebuie să urmeze, şi chiar numai aşa se şi întâmplă, ca un efect secundar neintenţionat, din acea dedicare a omului faţă de o cauză mai mare decât el însuşi, sau ca un produs secundar al dăruirii de sine către o altă persoană. Fericirea trebuie să vină de la sine - şi faptul acesta este valabil şi pentru succes: trebuie să îl laşi să se producă tocmai nepurtându-i de grijă. (Vreau să ascultaţi ce anume vă porunceşte conştiinţa să faceţi şi să duceţi la bun sfârşit lucrul acela, pe cât de bine vă stă în putinţă. Atunci veţi apuca ziua când veţi vedea că, pe termen lung - repet: pe termen lung! -, succesul vă va urma tocmai pentru că aţi uitat să vă gândiţi la el." Viktor Frankl Numai cine iartă i se iartă. Girel Barbu Inteligenţa nu se plăteşte, dar prostia se plăteşte. Victor Hugo În primul rând, pupincurismul contravine oricăror norme ecologice. Victor Martin În ...