asta şi slujeşte, de altfel, ceaţa: fără ea, Zeiţa n-ar fi în stare să dezvăluie că lucrurile pot fi şi altfel decât spectrale. De aceea, se spune, e şi bine să suferi, căci altminteri Zeiţa n-ar putea arăta că există o limită a suferinţei. De aceea, se pare, şi Răul există, Răul fiind perspectiva spectrală, suferinţa şi multe alte lucruri de care Zeiţa are nevoie spre a se manifesta. Căci fără de Rău, Zeiţa ar fi diferită sau n-ar mai fi. Dar, iarăşi, cine oare ar putea preciza ce înseamnă "diferită", de vreme ce nimeni n-ar putea spune ce anume este Ea în realitate? Ceaţă şi adiere sunt numai nişte metafore.
Su Shi
Cerşetor să fiu, n-aş cere bani, aş cere timp. Măcar cu el aş mai schimba ceva.
Alexandru-Daniel Cenuşă
Mii de genii trăiesc şi mor nedescoperite - fie de către ele, fie de către alţii.
Mark Twain
Femeile frumoase ar trebui să atragă atenţia mai ales bărbaţilor lipsiţi de imaginaţie.
Marcel Proust
Râvnim eternitatea. Deşi, convinşi suntem doar de farmecul efemerului.
Vasile Ghica
Jurnalul este o marturisire care poate fi revizuita la nesfarsit.
Naomy
Refuz absolut să-mi dezvălui vârsta! Ce sunt eu - o maşină?
Cyndi Lauper
Tot aşteptând să moară cel de la care vrei să moşteneşti ceva, te poţi trezi că mori.
Victor Martin
Nu mai lăsa planul fizic să îţi controleze modul de a gândi.
Bob Proctor
Arta artistului nu poate fi refăcută, ci doar falsificată.
Luca Filip