fi. Şi atunci când nu simţi iubire e pentru că ţi-ai acoperit iubirea din tine cu gunoaiele existenţei de zi cu zi şi doar de tine depinde să îţi mişti fundul şi să începi să faci curat printre gunoaie până când vei face iubirea din tine să strălucească din nou. Iubirea e în tine atunci când citeşti o carte care îţi place, când te uiţi la filmul sau serialul preferat, când mergi în excursie şi eşti în mijlocul naturii trăgând pe nas aerul oxigenat al pădurii sau cel sărat al mării şi toate problemele de acasă par departe. Când asculţi muzica preferată, când eşti cu prietenii din copilărie şi râdeti de toate amintirile. Iubirea e în tine atunci când îţi spune: "Devino maxim din ceea ce poţi să devii." Iubirea e când alergi pe bandă sau pe stradă sau tragi de fiare la sală sau faci orice sport, pentru că iubirea îţi spune: "Iubeşte-te! Vreau să ai un corp frumos şi sănătos." Iubirea e în tine când te duci să mângâi un câine sau o pisică. Iubirea e în tine atunci când ştii că meriţi tot ce e mai bun în viaţa asta şi iubirea e în tine când faci ceva cu pasiune şi uiţi cum trece timpul. Iubirea e în tine când îţi îmbrăţişezi părinţii şi bunicii şi îi ierţi pentru toate greşelile pe care le-au făcut faţă de tine, pentru că atât au ştiut la vremea lor. Iubirea e în tine când te uiţi în ochii persoanei pe care o iubeşti şi îi spui: "Te iubesc" fără să îţi pese de reacţia ei şi fără să ai nevoie de ceva în schimb.
Mihail Cebotarev
Vai, cât de nenorocit este cel care depinde de stabilitatea favorurilor publice!
Sarah Siddons
Din scânteie va izbucni flacăra.
A. Odoevski
Luaţi unui creştin teama de iad şi îi luaţi credinţa.
Mariana Cardas
Când statul nu plăteşte profesorii, copiii sunt cei care vor plăti.
Guy Bedos
Liberul-schimb: din cauza lui merge prost comerţul.
Gustave Flaubert
Aş fi vrut să mă nasc într-o ţară în care suveranul şi poporul sunt unul şi acelaşi lucru.
Jean-Jacques Rousseau
Nu poţi fi nimic dacă vrei să fii orice.
Marcelle Sauvageot
Doi semidocţi nu pot înlocui o persoană doctă.
Jan Lechicki
Omul bătrân şi nebun, leagă-l de gard şi-i dă fân.
Eugen Lovin