traducă acelaşi sentiment. În timp ce primul se pregăteşte să strige: "Al abordaje!"; al doilea-i gata să ridice steagul alb.
Cornel Stelian Popa
Cu cât citesc mai mult, cu atât îmi dau seama că sunt mai prost. Dar nu mă las!
Stelică Romaniuc
Soţul ar trebui să fie pentru soţie – în funcţie de împrejurări – uneori tată, alteori frate, altădată prieten şi întotdeauna bărbat al ei. Dacă va face asta, va avea parte de o atitudine netulburată şi armonioasă din partea soţiei, care, de multe ori este mai binevoitoare şi mai jertfelnică, dar alteori, în faţa unor evenimente neînsemnate, se descurajează şi se teme.
Rodica Nicoleta Ion
Un costum personalizat păstrează o anumită demnitate.
Vincent Piazza
A deschide focul împotriva unor persoane neînarmate presupune să nu ai cei şapte ani de acasă.
Marius Zaharia
Cine uită de unde a plecat nu ajunge prea departe!
Ioan Hapca
Foarte nimerit spune un antic că sunt trei puteri care domină lumea: inteligenţa, puterea şi norocul. Eu cred că ultimul este cel mai puternic.
Arthur Schopenhauer
Prosperitatea absolută este dată de valoarea interioară a omului.
Criss Jami
Zâmbetul unei femei în zorii dimineţii este ca o binecuvântare a zilei pentru cel ce o priveşte.
Ion Cuzuioc