metri pe fiecare parte şi înaltă de doisprezece metri, poate sări de la o înălţime oricât de mare fără niciun risc.
Leonardo da Vinci
Să nu lovim pe nimeni cu arma cuvântului, atâta vreme cât nici nu-l cunoaştem.
Mircea Ursei
Unul dintre lucrurile care vor stârni râsul în cazul legalizării căsătoriilor dintre homosexuali, între parteneri de acelaşi sex, este modul în care primarii la căsătoria civilă şi preoţii la căsătoria religioasă (admiţând prin absurd că biserica ar accepta o astfel de căsătorie) se vor adresa celor doi bărbaţi, respectiv celor două femei care se căsătoresc: Domnule X, îl luaţi de soţie pe domnul Y? Doamnă X, o luaţi de soţ pe doamna Y? Formula clasică "Vă declar acum soţ şi soţie" va stârni şi.
George Budoi
Poţi face o cale, practică până la Dumnezeu numai dacă laşi gândul să te orbească şi nu vezi că Dumnezeu este deja veşnic Aici. Dumnezeu nu e rătăcit prin spaţiu ca să îl cauţi tu şi nu e mâine sau în următoarea viaţă ca să ajungi la el prin timp sau prin credinţă. Spaţiul şi timpul răsar şi se sting în EL. Renunţă la orice gând şi mai ales la gândul "eu" şi Dumnezeu rămâne!
Daniela Fărtăiş
În ultimul timp când dorm îmi amorţeşte mâna dreaptă fiindcă nu mai alergi prin ea făcând stângăcii...
Alin Ghiorghieş
Sete de alb, de zăpadă albastră şi de stele căzătoare. Dor de miros de brad şi de portocale decojite pe jumătate. Suflet de colind strivit de clopoţei în liniştea pământie a nopţilor de decembrie. Paşi de Moş Crăciun pierduţi în zăpadă până-n dreptul uşii încordate de frig... Scrisori neterminate, cu iz de amintire, regăsite printre caietele de română din liceu. Flacără aprinsă în candela învechită cu miros de ulei ars. Pungi de cadouri colorate, părăsite sub brad. Mănuşi ude, vinovate de..."zăpadă", uitate pe caloriferul rece de pe hol. Frig strivit de paşi împiedicaţi în scârţâitul afon al omătului... Iarnă simplă cu miros de ciocolată caldă şi sirop de brad şi cu urme de îngeraşi în zăpadă... Mi-e dor în gând.
Alin Zamfir
Speranţă. Luminiţa de la capătul tunelului.
David Boia
Primăvara e fata dulce ca vata de zahăr din mâinile gingaşe ale unor prichindei cu ochişorii bleu-ciel, de pătrunjel şi caramel ce se joacă într-un carusel învăluit în parfum de zambilă şi ghiocel.
Michelle Rosenberg
Toată energia cheltuită în muncă conştientă este o investiţie; energia cheltuită în mod mecanic este pierdută pentru totdeauna.
George Ivanovitch Gurdjieff