fiindcă nu le poate schimba, dar mai tare le demască.
Ştefan Mîrzac
Vinovată de trecerea timpului este chiar trecerea.
David Boia
Ar trebui să se tragă focuri de artificii, cel puţin, atunci când un vis moare.
Cornelia Georgescu
Cum supradimensionarea aripilor personale a ajuns o problemă de obezitate naţională, poetul zboară numai în interiorul camerei sale: de pe-un raft, pe altul.
Costel Avrămescu
Creştinismul a creat popoarele moderne şi tot el le va susţine în veac.
Balzac
Vorba e ca mâncarea pentru a fi uşor digerabilă trebuie mestecată
David Boia
Târziu de tot Te-am iubit, o, Tu, Frumuseţe atât de veche, şi totuşi atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit. Şi iată că Tu Te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afară, şi eu acolo, în afară, Te căutam şi dădeam năvală peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut, eu, cel lipsit de frumuseţe. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine; mă ţineau departe de Tine acele lucruri care, dacă n-ar fi fost întru Tine, nici n-ar fi existat. M-ai chemat şi m-ai strigat şi ai pus capăt surzeniei mele. Ai fulgerat şi ai strălucit, şi ai alungat orbirea mea; ai răspândit mireasmă şi eu am inspirat, şi acum Te urmez cu înfocare; am gustat din Tine şi acum sunt înfometat şi însetat după Tine; m-ai atins doar şi m-am şi aprins de dor după pacea Ta.
Elizabeth Grech
Dacă viaţa fiecăruia dintre noi ar fi desenată sub forma unei piramide, adică a unui unghi mai mult sau mai puţin ascuţit cu vârful în sus, atunci tot ce se poate spune despre prima pantă este că ni se pare fără sfârşit şi ne străduim s-o consumăm cât mai repede (îmi amintesc nerăbdarea cu care aşteptam să ajung cât mai repede mare), în timp ce facem tot ce putem pentru a parcurge cea de a doua pantă cât mai încet.
Marian Florentin Ursu
Tot ce poate cumpăra un bărbat cu bani şi putere, e doar o noapte cu o femeie. Dar cel care poate cuceri inima unei femei, chiar dacă e sărac lipit, o poate avea pentru totdeauna.
Constantin Triţă