O iubire lipită cu scotch e un fel de cutie în care îţi

torni zilele mărunte cu toate ale lor: spălatul pe dinţi şi privitul somnoros în oglinda care-ţi râde ironic în faţă - "tot tu? mai schimbă-ţi, Doamne iartă-mă faţa asta ponosită!", băutul pe fugă al ceaiului din cana pe care ai primit-o, cândva, de la iubitul tău, unde, un păun imperial îşi împrăştie ochii pe toată suprafaţa dându-ţi şansa de a fi regină măcar aşa, îmbrăcatul pe fugă, rochiile prea strâmte pentru trupul tău ce se pregăteşte de menopauză şi-n care kilogramele îşi cam fac de cap în ultima vreme, apoi pantofii - veritabilii tăi pantofi pe care-i priveşti dintr-o parte până-n momentul în care te cerţi cu tendoanele tale numai să le fie bine în culorile aşternute pe tocuri de 10 cm. Momentul unic e acela când închizi uşa casei, bagi repede cheia în buzunar şi-ţi aminteşti pe scara blocului că ai uitat să-i mulţumeşti Lui că vezi şi azi lumina zilei. Aşa că stângaci, să nu scapi poşeta şi punga de gunoi pe care o balansezi în containerele mai înalte decât tine, faci semnul crucii şi mergi mai departe. El ce-o fi făcând? Nu mai ştii nimic despre. Cu siguranţă liniştit în cazonul unei vieţi pe care, n-o înţelege, dar o acceptă. E ca melcul trăgând după el căsuţa, gata oricând să-i fie fărâmiţate visurile - în fond e riscul lui dacă trece strada şi merge prea încet. Lucrurile se precipită, vrei multe şi mult, dar nu uiţi niciodată să priveşti zâmbind spre bătrâna de la scara trei care păstoreşte un cârd de pisici. Ai spune că cei care vorbesc cu animalele au o doză de scrânteală, însă mulţi nu ştiu ce gust al naibii de rău are singurătatea. Ai vorbi până şi cu un melc, numai să-ţi deschidă uşa. Duci cum o cămilă seceta zilei, vorbeşti în stânga şi-n dreapta, în fond cuvinte sunt făcute să circule. Te întorci la pereţii tăi cu pânze adunate de ici colo, atingi stereotip câteva taste şi priveşti lumea - ce mare e lumea în care iubirile au forme de melci, scoici, meduze, raci - toate într-o incertitudine numită mare. Nu poţi citi, câtă vreme stai culcată pe pat, aşa că, hai, copăcel, urneşte-ţi mintea să lucreze - face bine mai târziu când vei vrea pe la 80 şi să ştii unde-i toaleta şi cum te cheamă. Oare el ce-o fi mai făcând? probabil şi-a pus iubirea la păstrare într-o cutie pe care a lipit-o cu scotch. Ce l-ai mai rupe tu!! Mereu rupi câte ceva: mâţa-n două, gura târgului şi iubirile incerte. Ştiu, niciodată nu-ţi place incertitudinea! Tu sari destul de repede, crezi că orice e posibil, apoi te desumfli ca un balon care a fost umflat pe rând de mai multe guri şi uită să zboare. Tu-l împingi de la spate şi el? nimic!! E târziu. În colţul din stânga camerei te înghesui tu şi Dumnezeu. Pe El nimeni nu are cum să ţi-l fure şi nici nu pleacă de lângă tine... rola lui de scotch e bună doar să bandajeze pe ici-colo rănile sufletului. E chiar târziu şi pescăruşii ţipă nebuni... undeva, departe, cineva caută capătul unei benzi adezive... s-a lipit prea mult de rolă... mai bine fără!!!
Ana Sofian

După ce aţi trecut de 60 de ani, pentru că nu mai aveţi foarte mulţi ani în faţă şi pentru că nu puteţi lua cu voi nimic atunci când vă duceţi, n-are rost să mai fiţi preocupaţi să economisiţi. Aşadar, cheltuiţi banii pe care i-aţi pus deoparte, faceţi excursii, cumpăraţi ce vă face plăcere şi dăruiţi ce vă puteţi permite. Nu vă gândiţi să lăsaţi chiar tot ce-aţi agonisit copiilor şi nepoţilor, pentru că, nu-i aşa? nu vreţi să-i transformaţi în nişte paraziţi care aşteaptă cu nerăbdare ziua în care veţi muri.
Costel Zăgan

Dumnezeu l-a creat pe om, munca l-a... recreat.
George Budoi

Nu cred că ai ajuns atâta de versat încât să ne tragem de şiretlicuri.
Constantin Ardeleanu

Toate formele exterioare de schimbare aduse de războaie, de revoluţii, de reforme, de legi şi ideologii au eşuat complet în a schimba natura de bază a omului şi prin urmare, a societăţii.
Valentin Ursu

Iluzia apare atunci când îţi cauţi identitatea în trecut, când crezi că tu eşti trecutul tău. Cealaltă iluzie apare când îţi cauţi împlinirea în viitor: "Trebuie să devin ceva anume, să devin mai întreg; într-o zi, voi ajunge acolo."
Traian Abruda

Alegere, Ai?! Da, chiar aşa, şi ce anume e alegerea decât situaţia în care gândul din stânga numit "eu" îl alege pe dracu de gând din dreapta. numit "viaţa". Ce parodie e asta, pe cine încercăm să prostim? Noi credem că alegem viaţa şi de fapt tot ceea ce poate alege gândul sunt alte gânduri care ca orişice gând doar apare în viaţă, nu are nici o tangenţă cu viaţa. Nu ai observat asta? Mintea a scris mii de cărţi şi a făcut mii de filme despre puterea "alegerii", dar viaţa chiar acelor oameni care vorbesc sau scriu despre asta continuă să fie de rahat. Pentru că ei sunt naivi şi dau crezare nenorocitului de gând în loc să fie viaţa. E tipul acela, Dale Caragiale care a scris şi a ţinut mii de seminarii despre cum să îţi faci prieteni, era unul din cei mai amabili oamenii din SUA dar a murit singur. Pe cine dracu încearcă să prostească gândul? Că viaţa nu se lasă chiar deloc prostită de ea.
Atmaji Maharaj

Oare ce a făcut ca să merite să-l părăsesc? Oare a încetat să mă mai iubească?... vai, nu, iar eu îl înşel... şi cu cine. Dumnezeule mare! cu cine?... cu un om pe care nu-l cunosc de loc... care mă cucereşte cu bogăţia sa... şi care poate mă va face să plătesc scump această glorie pentru care îmi jertfesc dragostea. Ah! deşartele floricele care mă cuceresc... fac ele cât cuvintele minunate ale iubitului meu, cât jurăminfile sfinte de a mă îndrăgi pe veci... cât lacrimile simţămintelor pe care le-nsoţeau... O, Doamne! câtă căinţă dacă voi fi înşelată!
Dumitru Sârghie

Pe Calea Credinţei nu este nevoie de vorbe mari ci de fapte concrete!
Ioan Hapca