veghează pe corabie, în singurătatea mării şi a nopţii, în timp ce tovarăşii săi se odihnesc.
Giovanni Papini
Clasa de sus a societăţii nu e o adunătură de hoţi, ci de... idihoţi.
Constantin Ardeleanu
Indiferent cât de mult încerc, nu reuşesc să nu fiu adorabil!
Justin Bieber
Nici geniul, nici gloria, nici dragostea nu e unitatea de măsură a sufletului ales, ci bunătatea.
Henri Lacordaire
Mulţi oameni mă fac să mă simt fericit. Mai ales, prin lipsa lor.
Ion Diviza
Dacă nu ştiţi cum arată un costum de astronaut, imaginaţi-vă un echipament de hockey minus câteva accesorii.
Marius Zaharia
Unul a vorbit toată viaţa şi nimic n-a spus; altul a tăcut toată viaţa, dar nu a stat niciodată fără să spună ceva.
George Budoi
Sufletul pereche, a omului jumătate reprezintă unicul tren care aşteaptă călătorul pentru destinaţii mult visate şi minunate; dacă cineva a pierdut un tren înseamnă că nu a fost de fapt şi de drept al său, aşa că trebuie să rămână pe peron zicând: "The show must go on!".
Michelle Rosenberg
Tot ceea ce n-avem de la naştere şi de care avem nevoie când suntem mari, ne este dat prin educaţie. Această educaţie ne vine de la natură, de la oameni sau de la lucruri.
Pere Besso