Treceți la conținutul principal

Punctul culminant al progresului prosperităţii umane este dictat de întâietatea acordată lui Dumnezeu

în totalitatea raţionamentului şi gândirii fiecărui om.
Ioan Hapca

Părerea bună despre mine însumi. O prejudecată.
Cornel Stelian Popa

Voi privi totul şi pe toţi ca şi cum ar fi pentru prima oară – mai cu seamă lucrurile mici, cu care m-am obişnuit, uitând de vraja care le înconjoară. Vreau să privesc pentru prima oară soarele, dacă mâine va fi cer senin. Vreau să urmăresc încotro se îndreaptă norii, dacă cerul va fi acoperit. Întotdeauna mi se pare că nu am timp de aşa ceva sau nu îi dau importanţă. Ei bine, mâine mă voi uita la drumul norilor sau la razele soarelui şi la şi la umbrele cărora le dau naştere acestea. Pentru prima oară voi zâmbi fără vină, fiindcă bucuria nu este păcat. Pentru prima oară mă voi feri de tot ce mă face să sufăr, pentru că suferinţa nu este o virtute. Nu mă voi plânge de viaţă, spunând: totul e la fel, nu pot să fac nimic pentru o schimbare. Fiindcă trăiesc ziua asta ca şi cum ar fi prima şi voi descoperi de-a lungul ei lucruri despre care nu am ştiut niciodată că se aflau acolo. Chiar dacă am trecut prin aceleaşi locuri de nenumărate ori şi am spus "Bună ziua" aceloraşi oameni, astăzi acest "Bună ziua" al meu va fi altfel. Nu vor fi cuvinte de om învăţat, ci un fel de a-i binecuvânta pe ceilalţi, dorindu-mi ca toţi să înţeleagă însemnătatea faptului că sunt în viaţă – chiar şi atunci când nenorocirea ne dă târcoale.
Angelin Leru

Pe cel egoist îl interesează banul, cu preţul oricărei nelinişti.
Ştefan Mîrzac

Te iert şi mă vindec de tine. În definitiv poţi să-mi iei din suflet orice. Dacă am un văzduh şi-un strop de iubire n-am nimic de pierdut!
Andreea Palasescu

Unde este dragoste, nu există întuneric.
Krishnamurti

Doamne, Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, Apostolior Tăi, pe Acela Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieşte nouă, celor ce ne rugăm Ţie... Încă aducem Ţie această sfântă slujbă duhovnicească şi fără de sânge, şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte. Şi fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ceea ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău. Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt, Amin, Amin, Amin.
Gabriel Mihalcea

E greu să nu fii snob atunci când nici o altă calitate nu te recomandă!
Gabriel Petru Băeţan

Culmea, tocmai deţinătorii de arme supersofisticate se declară artizani ai păcii.
Constantin Ardeleanu

Gemeoss

A fost un adevărat linşaj. Canibalii ăia n-au ascultat nici măcar o notă.

Ce hoardă nemernică de nebuni, orbiţi de ură! Dar Butterfly a mea nu va muri. Este cea mai profundă şi creatoare operă pe care am scris-o până acum. Giacomo Puccini Ochii lui erau blânzi şi suferinzi. Ca şi prima oară, vru să conducă acei ochi spre ea, să-i prindă capul între mâini şi să-i spună că e totul în regulă. Gheorghe Păun-Ulmu Nu există viaţă ratată decât în măsura în care n-ai fost conştient de ea. Viaţa oricum oferă şi bucurie şi disperare. Şi apoi, "sublimul" tău suspin interesează în fond pe atât de puţini. E mai palpitant când experienţa e a ta. Brăduţ Covaliu Nu aveţi prieteni, atâta vreme cât puteţi socoti un singur om drept duşman. Cum ar putea fi sălaş sigur pentru prietenie, inima care adăposteşte ură? Mikhail Naimy Când priveşti bine în ochii cuiva, eşti obligat să te priveşti pe tine însuţi. Jelloun Tahar Ben Lumina costă, întunericul e gratuit. Dorel Schor

Cred că cea mai bună cale pe care putem s-o alegem este ca fiecare dintre

noi să-şi urmeze calea şi să le ofere celorlalţi un exemplu. Până la urmă, nu e de datoria noastră să convingem pe nimeni. Cei care au ochi să vadă vor vedea, însă toate la timpul lor. Şi nu cred că e vorba despre "război" împotriva celorlalţi, ci despre propria noastră conştiinţă. Marius Simion Rezistenţa cea mai evidentă este aceea în care pacientul nu spune nimic, rămânând cu totul tăcut. Este şi cea pe care o întâlnim cel mai adesea. Dacă pacientul nu spune nimic, este evident că psihanalistul nu poate lucra. Cornelia Georgescu Miroase Caşcavalul cât mai des ca să îţi dai seama când se învecheşte. Spencer Johnson Nu putem spune care este valoarea noastră uitându-ne la cotorul carnetului de cecuri. Gloria Steinem În afară de Dumnezeu, nimeni nu-i atât de nobil încât să-şi ierte dezinteresat aproapele. O face pentru a-şi menaja propria sănătate. Gavriil Stiharul E foarte greu să mă facă cineva să-mi pierd cumpătul şi luciditatea. Poate doar în pat! Mihaela R...

A trăi e ca şi cum ai face o lungă operaţie

de adunare, dacă greşeşti primele două rezultate nu vei mai ajunge niciodată la rezultatul final corect. Înseamnă că trebuie să te incluzi tu singur într-o complicată înlănţuire de circumstanţe. Cesare Pavese Dragostea intensă este ca alcoolul: cu cât eşti mai euforic şi mai beat, cu atât te simţi şi te crezi mai puternic şi mai capabil, devenind dintr-odată din ce în ce mai sigur pe drepturile tale. Gregorian Bivolaru Căutând să ajungă la esenţă, cei mai mulţi dintre aforişti ajung să bată câmpii... Dar ce să-i faci...? Calea spre adevăr trece de cele mai multe ori prin jungla cea mai deasă... Gheorghe Gurău Singurătatea mea nu e dependentă de prezenţa sau absenţa unor persoane, dimpotrivă! Urăsc pe cine îmi fură singurătatea fără să-mi ofere în schimb prezenţa de care am nevoie. Friedrich Nietzsche Oamenii spun din ce în ce mai rar "Tatăl Nostru" şi din ce în ce mai des "Mama voastră!". Victor Martin Cea mai mare schimbare ce se va petrece în Minist...

În mintea fiecărui bărbat femeia de iubit e altfel şi e a lui.

Doar a lui. Chiar, asta ar fi bine să reţineţi, căci am observat că bărbaţilor nu le place să-şi împartă femeia decât cu... alta, dacă toate părţile implicate sunt de acord şi dezbrăcate, preferabil concomitent. Mihaela Rădulescu Cel care vorbeşte puţin are numai de câştigat, se presupune că este inteligent, iar dacă este adevărat, se presupune că este foarte inteligent. La Bruyere Cel care îşi controlează gândurile devine un adevărat Zeu pe acest pământ. Swami Shivananda Munca rămasă neterminată pentru a-ţi atinge scopul se măreşte pe măsură ce termenul final se apropie. George Budoi Din fructele mâniei nu se face dulceaţă. Constantin Enescu Omul needucat este ca un corp fără suflet. G.K. Chesterton Nu distrugeţi prostia; ea ne face mai deştepţi. Victor Martin

Să trăieşti copleşit de gânduri, e ca şi cum ai jongla cu un

cartof fierbinte. Din când în când, asează-ţi gândurile deoparte, şi lasă-ţi mintea să se răcească. Asta înseamnă meditaţia. Alexandru Pop Viaţa. O alergătură de unu singur care se termină cu abandon. David Boia Cele mai de preţ bijuterii sunt copii. David Boia Amintirea frecventă a serviciilor aduse răneşte şi apasă sufletul. Seneca Azi las scrisul să se scrie singur. Alin Ghiorghieş Să ai mândria cuvenită meritelor. Horaţiu O iau pe nevasta mea peste tot, dar întotdeuna găseşte drumul de întoarcere acasă. Henny Yougman Undeva într-o praştie un copil şi-a pus inima în loc de piatră să nimerească o altă viaţă. Alin Ghiorghieş Credinţa şi dragostea mare confirmă că ai sufletul îmbrăcat în haine de firmă. Michelle Rosenberg

"Vă încredinţez că voi fi la înălţimea misiunii ordonate", raportă căpitanul, grăbindu-se să

se scufunde cu submarinul în adâncul mării. Constantin Ardeleanu Toată viaţa mea am fost un om care a sperat şi a crezut. Florin Piersic Nesiguranţa zilei de mâine e tot mai sigură. David Boia Zâmbetul, ca ofertă compensatorie, jigneşte. Cornel Stelian Popa Când eşti necorespunzător în funcţie, dacă eşti mic, te dă afară. Dacă eşti mare, te avansează. Dorel Schor E aglomerat în oraş deoarece, când plouă, românul în loc să-şi ia umbrela, îşi ia maşina. Stelică Romaniuc Să nu te uiţi spre pământ, ci, dimpotrivă, ridică totdeauna ochii spre cer: de acolo vin mângâierile pentru cei slabi, acolo e bogăţia celor săraci, acolo e înfricoşarea bogatului. Doina Bonescu Nu m-am măritat niciodată, fiindcă n-am simţit nevoia. Am trei animale de casă, care-mi ţin perfect loc de soţ. Am un câine, care sforăie toată noaptea, un papagal care înjură măcar o dată pe zi şi un motan care vine foarte târziu acasă, seară de seară. Vlad Flavius Mândriei îi place să bea apa cu pahare de...

Lasă-mă, o, lasă-mă să-mi cufund sufletul într-un ocean de culori; lasă-mă să topesc

în mine asfinţitul şi să sorb curcubeul. Khalil Gibran Şi în viaţa de toate zilele, dacă ne este teamă când trecem pe lângă un câine, mirosul de adrenalină emanat de corpul nostru irită câinele, care devine agresiv. După patru minute de la declanşarea hipersecreţiei de adrenalină, aceasta este oxidată şi distrusă de o enzimă numită aminoxidază, efectul ei încetând imediat. Cornelia Georgescu Dacă dorim să vedem în jurul nostru o schimbare, trebuie să începem prin a ne schimba noi înşine în sensul dorit. Petru Daniel Văcăreanu Cred că visele nu sunt previziuni ale evenimentelor din viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat, ci prelucrări ale evenimentelor din trecutul mai mult sau mai puţin apropiat. Valeria Mahok E inutil să vă astupaţi urechile... Muzica vine dinăuntru. Tudor Gheorghe Calotescu Lucrurile nu trec drept ceea ce sunt, ci drept ceea ce par. B.M. Gracian Pentru mine, vara înseamnă natură multă, mare, înot, alergat prin nisip, program de voie, nu vreau să...

Nu doar omul needucat, ci şi cel întristat, cu ştacheta bucuriei jos are

limbaj vulgar, licenţios; o inimă fericită e pregătită ca numai cuvinte frumoase, înalte să zică. Michelle Rosenberg Nu doar distracţia e mai intensă vineri seara, ci şi singurătatea. Radu Tudosan Ura niciodată nu doarme. David Boia Bat clopotele. Şomerul se îndreaptă grăbit la slujbă. Dan Norea Omul bun este colecţionar de zâmbete şi în a sa privire simţi a iubirii sclipire. Michelle Rosenberg Unde curge mult vin, curge veselia; unde curge şi mai mult, tronează nenorocirea. Doina Bonescu Scenariul, fie este un soare în jurul căruia, precum planetele, gravitează producătorul, regizorul şi actorii, primind lumină şi căldură mare, fie o gaură neagră, întunecată ce îi înghite pe toţi odată. Vasile Larco Dacă Puterea se simte abuzată şi face un miting împotriva abuzurilor, pre noi cine naiba să ne mai apere?! Tudor Gheorghe Calotescu Una e paştele calului şi alta e paştele mielului! (Cine paşte şi cine te paşte... de Paşte!). Petrică Conceatu

Om frumos şi simplu! Mi-e dor de tine din adâncuri de suflet senin.

Cum şi-ar frânge puţinul o răsuflare de clipă aşa să-mi fie alinare surâsul tău. Să mergem amândoi, ritmic prin acest tumultuos gând de amurg. Unde se-ntâlnesc visele şi întunericul veşted al nopţii sărută zorii cu nemurirea. Acolo unde răul se topeşte în freamătul orgoliilor mute şi numai un crâmpei de amintire îmbracă atingerea uitării. La margine de Cer, emoţie şi recunoştinţă nemuritoare. Acolo să-mi fii. Andreea Palasescu Mândria este masca propriilor noastre cusururi. Talmud Cele mai iubitoare inimi sunt pline de spini, precum trandafirii. Petru Daniel Văcăreanu Adevărata teroare a vieţii este să te trezeşti într-o dimineaţa şi să descoperi că cei cu care ai stat pe băncile liceului au ajuns să-ţi conducă ţara. Pavel Lică Gelozie! O simt, în sfârşit, zvârcolindu-se între măruntaiele mele, sfâşâie în stânga şi dreapta, cerându-i să-i fie respectate drepturile, cere să fie validată, recunoscută, reconfortată, ţinută în braţe şi mângâiată, dar nu vrea să ceară, vrea să i...

Eu am dat de un măr fermecat, în care te poţi plimba în

lung şi-n lat. Toată lumea a-ncăput aici, colorată ca pentru pitici. Izvoarele şi fluviile, pe care le avem, se află-n el, făcute ghem. Tragi de o aţă mai albastră şi, când colo, pe ea, vezi că scrie "Dunărea". Munţii se află şi ei la locul lor, spre cer ca un deget arătător. Marin Sorescu Voinţa socială este condiţionată în manifestările ei de o serie de factori sau cadre care pot fi reduse la patru categorii fundamentale: cosmic, biologic, psihic şi istoric. Dimitrie Gusti Omului i-au trebuit milioane de ani ca să se ridice de la starea de animal la cea de om, dar îi ajunge o singură clipă ca să parcurgă drumul invers... George Budoi Dumnezeu este ceea ce nu vedem, sau tot ceea ce vedem. Zvonimir Penovic Adevăratul erou este erou din greşeală; el visează să fie un laş onest la fel ca toţi ceilalţi. Umberto Eco Omul se redefineşte cu fiecare om pentru ca fiecare om să fie liber să fie deosebit de toţi ceilalţi oameni. Marius Torok