tale, de visele tale, de durerile tale, mai ales dacă ele nu au nicio legătură cu oasele şi pielea ta. Acesta este adevărul: simplu, absurd şi crud.
Khaled Hosseini
Cărţi de învăţătură - pleonasm în gândirea indiană. Cartea nu poate fi decât îndrumare spre înţelepciune. Literatura - rol educativ în societatea antică indiană.
Vasile Culidiuc
Imperiile crescute cu sabia nu nasc aşa de trainice iubirii ca ţările lăsate de Dumnezeu.
Vasile Lupaşc Sfinteş
Poate că adevărata ameninţare pentru noi nu este ascensiunea Chinei, a islamului sau creşterea emisiilor de dioxid de carbon, ci lipsa noastră de încredere în civilizaţia pe care am moştenit-o de la strămoşii noştri.
Niall Ferguson
Herodot se gândea astfel la femeile dace: cele mai frumoase şi mai râvnite picioare ale soţiilor de geţi?!
Constantin Ardeleanu
Omul ajunge să poartă măşti pentru că lumea poartă măşti.
Paul Avram
Atunci voi fi trăit fiecare oră din zi cu o necontenită uimire faţă de mine însumi. Faţă de acest Eu care nu a fost creat nici de tatăl meu, nici de mama mea, nici de şcoala mea, ci de tot ce am trăit până astăzi, de tot ce am uitat dintr-odată, iar acum redescopăr.
Dumitru Delcă
Sensul nu e în cuvinte, ci între.
Francois Vaucluse
Îţi dau binecuvântare să te cerţi cu toată lumea, dar cu soţia ta niciodată!
Petru Daniel Văcăreanu