Cine e mulţumit de sine, iubeşte oamenii.
Luigi Pirandello
Dacă un om nu poate înţelege frumuseţea vieţii, este probabil datorită faptului că viaţa însăşi nu a înţeles niciodată frumuseţea interioară a acestuia.
Criss Jami
Nu-i destul să lupţi să-ţi lungeşti viaţa, ci trebuie să dai şi viaţă anilor.
Adrian Timofte
Vorbirea peltică a unui copil reduce la tăcere douăzeci de persoane pline de spirit.
Carmen Sylva
Oamenii îmi pot fura orice, de la bani şi lucruri materiale până la sentimente, inimă şi suflet. Îmi pot lua totul, cu excepţia omului pe care îl iubesc. Nici o fiinţă din întreg universul nu poate fi mai puternică decât iubirea ce i-o port eu acestui om.
Natalia Păun
Semeni o faptă, culegi un obicei; semeni un obicei, culegi un caracter; semeni un caracter, culegi un destin.
Doina Bonescu
Mirosul este forma cea mai intensă a amintirii, iar atunci când oamenii spun "ce bine miroşi" e un fel de a mărturisi "mă simt minunat în preajma ta". În mitologia clasică prezenţa zeilor era dezvăluită prin intermediul mirosului. Ce altceva este parfumul decât rotocoalele de fum înălţându-se spre cer pentru a cuceri Paradisul?
Ion Cuzuioc
Sfintele slujbe ale Bisericii noastre sunt vuietul Duhului, vuietul Duhului Sfânt.
Petru Daniel Văcăreanu
Răul ne îndepărtează de noi, de adevărul din noi, de lumina din noi.
Ştefan Mîrzac