Dar tot ce se întâmplă de două ori, se va întâmpla cu siguranţă si a treia oară.
Paulo Coelho
Apă e fermecată! Te ţine la suprafaţă! Ca pe o frunză, ca pe o petală.
Emilia Plugaru
Avem chipul aprecierilor noastre, în funcţie de calificative.
David Boia
Orice om care se consideră înfrânt, deznădăjduit, secătuit de resurse, să se molipsească de curaj de la mine. Aveam un condei care zgâria, o sticlă de cerneală şi hârtie – singurele mele arme. Şi am turnat tot ce mi-a trecut prin cap, fie că avea sens sau nu. Îmi spuneam iar şi iar că dacă un bărbat ca mine iubeşte, din toată inima lui, o femeie, dacă e gata să-şi taie urechile şi să i le trimită prin poştă, dacă o să-şi scurgă sângele din inimă şi o să-l pompeze pe hârtie, dacă o s-o satureze cu nevoia lui şi cu dorul lui de ea, dacă o s-o asedieze până-n pânzele albe, femeia nu va putea să-l respingă. Bărbatul cel mai urât, cel mai nevolnic, bărbatul cel mai lipsit de merite trebuie să triumfe dacă e gata să-şi dăruiască şi ultimul strop de sange. Nicio femeie nu poate rezista în faţa darului iubirii absolute.
Diodor Firulescu
Ea face gură cum că soţul ei ar fi un scriitor de anvergură.
Ion Ruse
Îmi vine să dau cu mine de primăvară şi să mă contopesc cu ea!
Magdalena Dorina Suciu
Capitala României de tranziţie figura în cercurile de afaceri drept... CiuBucureşti...
Constantin Ardeleanu
Sintagme de tipul "sunt îndrăgostit fără speranţă", "sunt îndrăgostit şi mă simt vinovat", "sunt îndrăgostit şi nu mai sunt bun de nimic" n-au ce căuta în vocabularul iubirii.
Ana Pleşa
Omul contemporan, devenit un mutant genetic al societăţii de consum, este mai mult decât obsedat de începuturi, el are o foame de începuturi.
Emanuel Iavorenciuc