Cum aş putea să îmi iau răspunderea de-a te face să alegi ceva numai pentru că acel ceva este ceea ce-am ales eu? Nimeni n-are dreptul să aleagă pentru altul, oricât l-ar iubi.
Ileana Vulpescu
Vechile pasiuni nu mor niciodată, chiar dacă o perioadă nu se manifestă, ele încă există în interiorul sufletului, ard mocnit, până în momentul în care vor erupe violent, asemenea unui vulcan şi tot vor reuşi să răzbească, ieşind victorioase la suprafaţă.
Cornelia Georgescu
Viaţa e un cadou. Nu uita să o trăieşti.
Nicola Yoon
Mândria este arma care a omorât cele mai multe suflete.
Ştefan Mîrzac
Fără îndoială există talente individuale, dar ele trebuie să intre cu rădăcinile în pământul şi modul de-a fi al poporului lor, pentru a produce ceva permanent.
Ottilia Ardeleanu
Eminescu este cel mai mare trezitor de conştiinţă naţională. Asemenea luminător de grai s-a ridicat cu toată fiinţa sa în faţa zeilor, la învierea vieţii din pământ. Şi astfel a rămas în marele neam al geţilor. I-a fost dat să trăiască şi să moară ca un izvor de mântuire pentru acest neam din care el s-a ridicat.
George Ceauşu
Delicios şi pufos ca un cozonac plin de cacao, nucă şi mac e somnul omului cu gând curat.
Eugen Ilişiu
Oricât de groşi ar fi pereţii nopţii, lumina zilei îi străpunge.
Magdalena Dorina Suciu
Rezonanţa de interes se realizează şi pentru frecvenţe apropiate, dar rezonanţa de suflet se realizează numai pentru frecvenţe egale.