cu pudră organică de cacao şi nucă din belşug ce-l aşteaptă în prag în dantelării, mătăsuri fine cu un pahar de cleştar plin cu vin spumant, de fantezii debordant. Există zile când nu-i aşa zâmbitoare, îmbietoare ca razele de soare şi frumoasă ca o floare, iar ca să o calmezi, trebuie să îi faci tu un ceai de muşeţel, de sunătoare înainte de culcare.
Michelle Rosenberg
Oamenii au spus că crucea lui Hristos nu a fost un lucru eroic, dar vreau să vă spun că crucea lui Iisus Hristos a pus mai mult eroism în sufletele oamenilor decât orice alt eveniment din istoria omenirii.
Petre Conceatu
Extremismul apare atunci când partizanul unei idei devine teroristul ei.
Constantin Ardeleanu
Pentr-un boţ de mămăligă, râde prostul de se strică.
Maria Oprea
Nevasta nu mă ceartă, vede şi ea că mă chinuie destul talentul!
Janet Nică
Când, furios că te-ai obişnuit prea mult cu tine însuţi, începi să te deteşti, îţi dai imediat seama că e mai rău ca înainte, că a te urî întăreşte şi mai mult legăturile cu tine însuţi.
Nina Lavric
S-a retras ştiinţa vreodată? Nu! Catolicismul este cel care s-a retras tot timpul înaintea ei şi va fi întotdeauna forţat să se retragă.
Vlad Flavius
Dacă n-are ochii oblici, nu-i haiku.
Cornel Stelian Popa
Eşti o fată cu stil, străluceşti ca un cristal de beryl!