s-a născut, despre copilăria sa, despre strămoşi, despre datina străbună. Vremea a trecut pe neobservate.
Emilia Plugaru
De ce oare toţi bărbaţii visează la balerine şi se consolează cu prima căzătură ieşită în cale?
Constantin Ardeleanu
Creştinismul nu e idealist, ci realist.
Horia-Roman Patapievici
Trebuie depăşită perioada în care "Nimănui nu-i pasă de nimeni".
Mircea Ursei
Oamenii au un obicei de a se uita la mine de parcă aş fi un fel de oglindă în loc de o persoană. Ei nu mă văd pe mine, ci îşi văd propriile gânduri desfrânate, apoi se maschează făcându-mă pe mine o desfrânată.
Traian Abruda
Mă mir de ce Eminescu, rostitorul "Odei în metru antic" în Casa Pogor, n-a scris, în loc de "Cobori", "Pogori în jos luceafăr sfânt".
Laurenţiu-Bogdan Neagu
Pot fi timpuri când suntem incapabili să împiedicăm nedreptatea, dar este necesar să nu fie vreodată timpuri când eşuăm să protestăm.
Elie Wiesel
Prietenia celui vicios, mincinos cu omul virtuos e ca cianura în borcanul cu zahăr tos.
Alin Ghiorghieş
Când nu am conştiinţa de sine trăiesc o viaţă animalică; când am conştiinţa de sine şi fac ce hotărăsc cu sufletul, trăiesc o viaţă omenească; când însă am conştiinţa vieţii altor făpturi, iubindu-le, trăiesc o viaţă dumnezeiască.
Floare Petrov