şi dezamăgirea ne întunecă cerul vieţii dar numai confruntându-ne pe noi înşine putem fi umpluţi în tot trupul de lumină.
Ioan Hapca
Ce n-a văzut Perişul.
Constantin Ardeleanu
Oricât de frumos şi înţelept ar fi fost întocmit calendarul, pentru lumea de la sate adevăratul an începe odată cu înmugurirea, cu acea "frunză verde" cântată din moşi-strămoşi, şi sfârşeşte când acea frunză verde se îngălbeneşte, se desprinde din copac şi cade la pământ, pe-o margine de drum.
Corina Mihaela Soare
Găina care făcea ouă de aur arăta că orice găină.
Marian Hotca
Pentr-un petic de moşie se strică un sac de hârtie.
Cornelia Georgescu
Când ştii cât valorezi, nu te opri până nu obţii ce ţi se cuvine.
Sylvester Stallone
Omul care s-a născut bogat, iar între timp averea şi-a multiplicat, nu are şanse mari să afle cine l-a iubit cu adevărat, adică... dezinteresat.
Michelle Rosenberg
Te vei convinge că din mii de fiinţe, abia una poate iubi cum te iubesc eu pe tine; şi dacă m-ai ucide, te-aş iubi şi în minutele agoniei.
Ionuţ Ştefan Blesneag
Parfumul râde de timpul care trece.
Jacques Guerlain