adevărata ta fiinţă, vei vedea că este martorul care nu s-a schimbat la toate cele schimbătoare. Corpul se schimbă, gândurile se schimbă, învăţăturile despre PREZENŢĂ se schimbă, dar PREZENŢA rămâne neafectată, neînţinată. Ca un gând să-mi apară trebuie să apară în propria mea prezenţă.
Atmaji Maharaj
Deseori oamenii au nevoie de ajutor pentru a se înţelege mai bine pe ei înşişi.
Eugen Ovidiu Chirovici
Tăcerea-i deplină când sufletul nu suflă o vorbă.
David Boia
Poezia este ca marea. Flux şi reflux.
Angi Melania Cristea
Ţelul final nu este viaţa. Acest moment final, "învierea din morţi", este ţelul cel mai înalt şi mai sublim către care se poate înălţa un neam.
Toma Adrian Frenţiu
Citiţi. Citiţi mult. Citiţi tot ce vă pică în mână. Nu-i mai ascultaţi doar pe profesori. Citiţi orice, fără discernământ. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, căutaţi-vă între voi. Vedeţi care citiţi aceleaşi lucruri şi înhăitaţi-vă. Numai în haită de oameni deştepţi o să reuşiţi. Unul singur dintre voi va fi mâncat. Zece însă, s-ar putea să reuşiţi.
Petru Ioan Gârda
Drumul spre Rai e pavat cu fapte bune.
George Budoi
Mizeria de sub preş egalează greutatea minţii aceluia care a făcut-o.
Teodor Dume
Celor cărora nu le pare rău că au trăit, le pare rău că mor.
Marius Robu