într-o iubire a departelui său! Imperativul moral al iubirii aproapelui îl redefinesc în următoarele cuvinte: Iubeşte-l pe cel de lângă tine în asa fel încât şi departele tău sa fie atins de raza senină a iubirii tale.
Cosmin Neidoni
Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor. Şi s-a dus vestea despre El în toată Siria, şi aduceau la El pe toţi cei ce se aflau în suferinţe, fiind cuprinşi de multe feluri de boli şi de chinuri, pe demonizaţi, pe lunatici, pe slăbănogi, şi El îi vindeca. Şi mulţimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.
Sfântul Matei
Ridurile ar trebui pur şi simplu să se arate numai unde au fost zâmbete.
Mark Twain
În Ţara lui Invers, titlurile academice sunt invers proporţionale cu valoarea celor care le poartă.
George Budoi
Oamenii răi sunt precum ciorile, ciugulesc din sufletul altora.
Teodor Dume
Mie îmi place să cred că şi dragostea împlinită şi fericită e pe măsura profunzimii sentimentelor.
Nina Cassian
Prima lună de căsnicie este luna de miere, a doua, luna de absint.
Eugen Ilişiu
Să nu-ţi fie frică să greşeşti. Nu-ţi irosi energia încercând să-ţi ascunzi eşecurile. Învaţă din eşecuri şi îndreaptă-te spre următoarea provocare. E în regulă să greşeşti. Dacă nu greşeşti, nu evoluezi.
Marius Robu
Omul care scrie pentru sine se apropie de autenticitate cel mai bine.
Michelle Rosenberg