toţi. Nu putem scăpa. Am învăţat însă un lucru: Putem fi reparaţi. Ne reparăm unii pe ceilalţi.
Veronica Roth
Pânda de a acapara o femeie, consimţirea ori refuzul ei, nesiguranţa dacă-ţi dă sau îţi ia viaţa, ţipătul de bucurie când ţi-o dă, şi mai cu seamă de durere când ţi-o refuză... aceasta, şi nu altceva, constituie poezia amorului.
Paul Aelenei
Odată cu pungile din plastic vor dispărea de pe piaţă şi asistentele TV. Cică nu sunt biodegradabile şi poluează mediul şi media.
Stelică Romaniuc
Pensiile speciale se acordă celor care au avut salarii mult peste merite.
David Boia
Odată cu primul fard, femeia nu mai este, ci se închipuie frumoasă.
Constantin Ardeleanu
Tatăl măsura cu paşi mari odaia. Unu, doi, trei, patru, cinci. Şi înapoi. Unu, doi, trei, patru, cinci. Cinci paşi. Cinci note slabe. Nu avea nici un sens să numere paşii. Copilării! Paşii şi notele slabe nu au nimic în comun. Celelalte fapte nu pot fi apreciate prin note; obrăznicie... Era clar că băiatul îşi bătea joc de profesor.
Andruşcă Ervin Alen
Casa aceea era blestemată; la nici două săptămâni după ce m-am mutat în ea, mi-am înşelat nevasta.
Marius Zaharia
Râsul tău va răsuna în inima mea ca o simfonie.
Mircea Ursei
Repartiţia de iluzii, tot pe vechiul principiu: fiecăruia după nevoi.
Valeriu Butulescu