o zicere de bine: Crăpaţi!
Constantin Ardeleanu
La început de primăvară când se înseninează afară, un bilet de avion primit în dar e în mod clar un mărţişor înălţător ce-ţi poartă visurile-n zbor, făcându-ţi traiul fermecător şi mai uşor.
Doina Bonescu
Geografia fizică nu e o ştiinţă şi nici măcar o ramură a unei ştiinţe, ci o adunare de fapte demonstrate şi de concluzii probabile, din deosebite ştiinţe care au atins subiectul său
Cornelia Georgescu
Nicio mamă nu poate şti viaţa cui leagănă: a unui viitor rege sau a unui viitor criminal.
Grigore Cotul
Suntem liberi de a opta pentru o acţiune ori alta, însă nu putem opta pentru consecinţele acestor acţiuni.
Petru Daniel Văcăreanu
Când oamenii ce se confruntă îşi dau mâna, aceasta duce la anularea diferenţei de potenţial electric, a tensiunii emoţionale şi posibil a confruntării.
Ştefan Mîrzac
Atunci când port ruj de culoare roşie, mă simt mai puternică, mai femeie. Îl port aproape în fiecare zi.
Geta Grigorescu
Dacă ar fi să ne luăm după Biblie, Dumnezeu a creat încă din a treia zi, tot ceea ce-i verde, inclusiv pădurea. Mai constatăm că pădurea a fost creată înaintea soarelui şi a lunii(ziua a patra), înaintea vietăţilor(ziua a cincea) şi înaintea omului(ziua a şasea). Este oare întâmplătoare această ordine? Putea Dumnezeu să creeze la întâmplare? Cu siguranţă, nu! Pădurea a fost primul adăpost al omului şi are rol esenţial în menţinerea vieţii pe pământ. De aceea merită mai multă atenţie, apreciere şi protecţie.
Alin Ghiorghieş
Înainte să iubeşti, învaţă să mergi prin zăpadă fără să laşi urme.
Claudiu-Ovidiu Tofeni