între doi îndrăgostiţi totul s-a terminat. Te-a interesat cel mai mic eveniment din viaţa celuilalt, ai suferit sau te-ai bucurat împreună, ţi-ai făcut 1000 de planuri şi deodată totul trebuie să-ţi devie egal. Atâtea emoţii împărtăşite trebuie acum să le acoperi, căci ele au avut o valoare numai pentru că au vibrat amândoi şi, singuri, fiecare s-ar fi emoţionat în alt chip. Trebuie să arunci cu totul anii aceia şi să nu mai păstrezi nimic; după cum la un cancer, dacă vrei să salvezi ceva, trebuie să tai carnea profund de pe unde nu vezi nici un început de boală.
Anton Holban
Supă de pui: pui apă, pui sare, pui morcovi, pui roşii, pui nu mai pui ca ai pus destul.
Vasile Neagu-Scânteianu
Mânia este, fără îndoială, un fel de înjosire, după cum apare limpede în slăbiciunea acelora la care domină: copiii, femeia, bătrânii, bolnavii.
Francis Bacon
Exprimarea liberă este baza drepturilor umane, rădăcina naturii umane şi mama adevărului.
Liu Xiaobo
Lucrul cel mai minunat pe care îl putem întâlni este misterul. La baza artei şi ştiinţei adevărate se află emoţia primară. Cel care nu ştie acest lucru şi nu poate fi curios sau nu mai poate simţi uimire este ca şi mort, asemenea unei lumânări stinse...
Albert Einstein
Datorită unei greşeli de tipar, textul autorului a apărut şi mai frust: "Vă prezint imaginea mea fustă asupra sexului slab".
Constantin Ardeleanu
Nu există virtute mai mare şi mai dumnezeiască decât dreptatea.
Joseph Addison
Lectura senzuală a corpului se citeşte cu ochii inimii...
Petru Daniel Văcăreanu
În lumea lor, în care nu se predică nimic, există multă grijă şi tandreţe.
Marilena Tiugan