lui s-au oglindit suferinţele adânci ale acestui neam.
Ştefan Radu Muşat
De-a lungul carierei mele, mi s-au schimbat metodele; când eşti tânăr, ai un soi de lăcomie, te năpusteşti la impulsul inspiraţiei; am învăţat să nu mă mai reped. Acuma am răbdare, acuma cresc, ştiu să mă conduc mereu altfel, după cum e piesa, după raportul în care mă găsesc faţă de ea. E extrem de importantă această autocunoaştere.
Valentin David
Iubirea este ceva cu care ne naştem. Frica este ceva ce învăţăm. Călătoria spirituală e despre a ne dezvăţa de frică şi de prejudecăţi şi să acceptăm din nou iubirea în inimile noastre. Iubirea este realitatea esenţială şi scopul pe acest pământ.
Mihai Chira
Dragostea ne face pe toţi egali; ea spulberă distanţele dintre prinţi şi cerşetori, dintre bogaţi şi săraci, dintre timizi şi îndrăzneţi, dintre inteligenţi şi proşti etc.
Marian Florentin Ursu
Poate că asta era problema mea. Citesc prea mult şi mi-a explodat creierul.
Siri Hustvedt
Te votez, dar ţin cu mine. Să nu uiţi asta!
Cornel Stelian Popa
Un om convins împotriva voinţei sale continuă să aibă aceeaşi părere.
Samuel Butler
Cine e afectat de fericire n-ar trebui să meargă la doctor.
Nathaniel Hawthorne
Eva i-a dat de furcă şi lui Adam, şi dracului!
Gabriel Petru Băeţan