place ceea ce-i în ţară la ei şi privesc la cele depărtate urmărind lucruri deşarte cu speranţe nerealizabile.
Pindar
Dragostea cea fierbinte, de la-nceput, nu ţine cât lumea. Important e cu ce rămâi când s-a mai stins văpaia. Dragostea e ca o stare excepţională. Iar stările excepţionale nu pot ţine. Evoluţia dragostei e comparabilă cu evoluţia unei boli. Şi într-o boală, criza nu poate ţine o viaţă. Viaţa poate ţine de-o criză, dar criza nu ţine de-o viaţă.
Dumitru Sârghie
Prea mulţi dintre noi îşi petrec mai mult timp criticându-se pe sine şi criticându-i pe cei din jur decât apreciind totul în sens favorabil şi consumă mai multă energie chinuindu-se cu regrete şi remuşcări decât gândindu-se la ceea ce au făcut bine. Caută să vezi binele, nu răul.
Maria Elena Chindea
Un bun politician trebuie să aibă memoria scurtă.
Dorel Schor
Ajutor. Cuvânt care poate face diferenţa între viaţă şi moarte.
David Boia
Nu toţi intelectualii sunt inteligenţi, dar nu toţi inteligenţii sunt intelectuali.
Dorel Schor
Fiindcă nu bea, i s-a spus că n-are stofă de scriitor. După ce s-a pus vârtos pe băut, i s-a spus că e ratat.
George Budoi
Cel ce dă la săraci nu va fi în lipsă; dar cel ce-şi întoarce ochiul, acela în mare lipsă va fi.
Eugenia Paraschiv
Demonicul e ieşirea din sine a divinităţii, o evadare a acesteia din ordinea logică şi morală ce şi-a impus-o: de aici puterea irezistibilă ce-l caracterizează, de aici latura pozitivă a manifestărilor sale, care diferă aşa de binefăcător de cele negative ale drăcescului Mefistofel; de aici şi întâmplătorul, capriciosul şi providenţialul în toate izbucnirile demonicului.
Lucian Blaga