bine. Lasă cel mai mic rău să te cuprindă şi îţi va fi şi mai rău.
Andrei Ş.L. Evelin
Locuiesc în trupul meu cu chirie.
Nichita Stănescu
Moartea e filtrul final al vieţii. Ciudat este că nu regretele ne îneacă fiinţa la capăt de drum, mai degrabă neputinţa de care am dat dovadă, neştiind să preţuim viaţa. Falsele iluzii uscându-ne simţurile şi deturnând sensul vieţii.
Sorin Şomandra
Cel mai dureros lucru este ca un caracter drept să dea peste o soartă nedreaptă în pragul bătrâneţii.
Menandru
Răstigneşte-ţi în fiecare zi lucrurile dragi din inima ta pe crucea Domnului Isus, pentru ca Ziua Lui să te găsească sub crucea Sa nu sub osânda lor!
Ioan Hapca
Deşi face parte din natură, Omul îşi pierde continuu naturaleţea. Devenim, din zi în zi, tot mai artificiali.
Valeriu Butulescu
Sunt oameni pe care nu îi putem digera fără să ne ştirbim sufletele.
Gabriel Petru Băeţan
Aşa-i când se face curte în toată lumea. Şi la bătrâni şi la tineri, din câte mi-am dat eu seama. Bărbatu-i numai ochi, iar femeia numai urechi. Se pare că nu le rămâne loc şi pentru bun simţ.
Constantin Triţă
Prin Frumuseţe Rară, înţeleg o frumuseţe care există doar în două exemplare pe pământ: piciorul tău drept şi piciorul tău stâng.
Marilena Tiugan