Fiţi fără grijă: scutul-rachetă e instalat împotriva terorismului. Ruşii, pricepând repede sugestia ironică,
protestează...
Constantin Ardeleanu
Să-ţi păstrezi, în mijlocul celei mai mari amărăciuni, seninătatea, iată ce înseamnă un om inteligent.
Nicolai Gogol
Să te ferească Dumnezeu de omul spân şi roşu.
George Budoi
Pentru a o putea ispiti pe Eva şi a o face să cadă în păcat, trăgând astfel după ea întreaga omenire, Satan a început, linguşitor, să-i laude frumuseţea. Aceasta este arma cea mai puternică care dărâmă orice zid de apărare a virtuţii unei femei. Tot astfel procedează şi azi orice bărbat care vrea să cucerească o femeie; nimic nu s-a schimbat. Frumuseţea, pe care o femeie o consideră calitatea ei cea mai de preţ, este în acelaşi timp cea care o face cel mai vulnerabilă.
George Budoi
Răul nu e doar al celor care-l fac, e şi al celor care, putând să-l împiedice, nu-l împidică.
Tucidide
Individul şi societatea sunt două aspecte de perspectivă ale aceleaşi realităţi, legătura lor e de natură existenţială, ceea ce însemnează că numai împreună sunt realitate.
Traian Herseni
Nimeni nu va ajunge să locuiască în Cortul lui Dumnezeu dacă nu doreşte din toată inima acest lucru şi dacă nu este aceasta preocuparea supremă a vieţii lui!
Ioan Hapca
Există o diferenţă între o carte care are două sute de pagini şi una care din opt sute de pagini este rescrisă la două sute de pagini. Cele şase sute de pagini sunt tot acolo. Doar că nu le vezi.
Daniel Vişan-Dimitriu
Bruiaj - două inimi sfidând tăcerea.
Teodor Dume