dreptatea ca pe o răutate.
Ştefan Mîrzac
Cei ce ard gazul de pomană, sunt bucuroşi dacă, măcar, scot fum care să-i acopere.
Ştefan Mîrzac
Astrologia vorbeşte despre om în întregul lui şi cred că acesta este un lucru esenţial. Îl consideră o fiinţă completă. Arată că în natură există anumite ritmuri şi că fiecare vieţuitoare participă la aceste ritmuri.
Petru Daniel Văcăreanu
Luptând pentru mai bine, adeseori distrugem binele.
Wiliam Shakespeare
Cred că omul trebuie să-şi trăiască viaţa mai mult cu creierul şi inima şi mai puţin cu... alte organe.
Beatrice Vaisman
Cultură - e pretenţios cuvântul. În ce fel de cultură trăim noi? Avem o cultură mare? Nu! Avem o civilizaţie, dar avem o cultură mare, avem valori? Eu zic că suntem într-o cultură medie. În ziua de azi, eu văd că trăiesc într-un neam mai mare, nu trăiesc zonal. Eu trebuie să mă raportez şi la ceilalţi, trebuie să fiu cel mai bun în cântat şi trebuie să fiu valorizat. Altfel, degeaba horesc.
Stelică Romaniuc
Oare din snobism sau pentru că aşa e la modă se serveşte o costiţă minusculă de miel, cu trei boabe de mazăre, într-o farfurie care ocupă jumătate de masă?
Daniela Luminiţa Teleoacă
Diviziunea muncii. Unii permanent la muncă, alţii mereu la distracţie.
David Boia
În istorie, precum în viaţa umană, regretul nu aduce înapoi o clipă pierdută şi o mie de ani nu vor recupera ceva pierdut într-o singură oră.
Stefan Zweig