separat. Am putea auzi asta de o sută de mii de ori: "Nu există niciun sine separat." Dar ce se întâmplă atunci când luăm asta în interior şi căutăm în mod serios ce ar putea să însemne? Am afla că înseamnă că tot ceea ce eu ca sine separat care se susţine ca fiind adevărat nu este. Gustul niciunul sine separat este total eliberator. "Niciun sine separat" nu înseamnă că este o experienţă spirituală care e ceva de genul: "M-am extins la infinit peste tot, şi am fuzionat cu totul." Asta e o experienţă frumoasă, minunată pe care să o aibă un sine separat, dar nu asta este Unimea. Unimea nu fuzionează. Fuzionarea are loc între doi şi deoarece nu există decât Unul, atunci orice experienţă de fuziune este o iluzie care fuzionează cu alta, oricât de frumoasă şi minunată ar putea fi această experienţă. Chiar şi atunci când am experienţa că am fuzionat cu absolutul, cu infinitul, cu Dumnezeu, aceasta înseamnă pur şi simplu că sinele meu fictiv a fuzionat cu o altă ficţiune. Experienţele mistice nu sunt iluminarea."
Adyashanti
Ar trebui să nu avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viaţă atât de curată încât harul Duhului să fi ţinut locul Scripturilor în sufletele noastre; şi după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot aşa ar fi trebuit ca inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul Sfânt.
Daniel Vişan-Dimitriu
Cum să nu fie nemulţumit Papa, când la dezbaterea religioasă avusese doar un rol... cardinal?
Constantin Ardeleanu
Omul de afaceri când are o idee, face din ea măcar două...
Dorel Schor
Viaţa este un joc de şah cu Moartea.
Mihai Cucereavii
Ştiu că râd zgomotos, dar numai aşa ştiu să râd. Ador să râd.
Carmen Secere
Există feţe oficiale care merită s-o ia la bot!
Ion Diviza
Adevăratul bogat nu este acela ce are buzunarele pline de bani, ci acela ce are un suflet bun, onest, plin de credinţă şi adevăr.
Aneta Timplaru Horghidan
Atâta timp cât poţi privi cerul fără teamă, ştii că eşti curat pe dinăuntru şi că vei fi din nou fericit. Şi atâta timp cât există această mulţumire interioară, mulţumirea pentru natură, Dumnezeu şi multe altele, atâta timp cât o porţi în tine, vei putea deveni din nou fericit. Poţi pierde totul: bogaţia, prestigiul, dar mulţumirea interioară poate fi doar ascunsă şi te va face, atâta timp cât trăieşti, din nou şi din nou fericit.
Leliana Rădulescu