Mă simt în siguranţă, puternic şi liber cu această persoană?". Asta trebuie să te întrebi... Trebuie să fii puternic ca să fii cu adevărat deschis.
April Sinclair
Taci şi vei auzi tot ce se spune despre tine.
Marin Moscu
Cei săraci sunt fericiţi cu duhul, cei bogaţi sunt fericiţi de li s-a dus buhul.
David Boia
Astăzi, pleoapele-mi sunt grele, verzi, translucide şi dincolo de ele bănuiesc existenţa unei lumi pe care abia o întrezăresc. Înaintez fără şovăială. Dar nimic nu mai e acum de recunoscut la mine: fălcile mi-au devenit puternice, faţa mi s-a alungit, gesturile îmi sunt numărate, glasul mi-a devenit aspru şi precipitat. Ipoteza mea e că sufletele se îmblânzesc şi se amestecă intim între ele. Nu cred în preexistenţa sufletelor şi în trecerea lor dintr-un trup în altul.
Petru Daniel Văcăreanu
În viaţă trebuie să avem încredere. Mare încredere în noi, dar şi în ceilalţi. Fără încredere trăim degeaba şi mereu vom fi chinuiţi de îndoieli.
Lorena Georgiana Craia
Îl urăsc pe Lenin, îl iubesc pe Cehov. Cu poporul rus beau, din când în când, câte o vodcă.
Constantin Ardeleanu
Mă mai iau cu mine şi aşa uşor uşor ne vorbim cu greu despre oameni...
Alin Ghiorghieş
N-am ajuns cel mai bun din lume, dar sunt optimist: în satul meu natal nu mă cunoaşte nimeni!
Mircea Ursei
Educaţia cu care copilul intră în viaţă se resimte câteodată chiar până la o vârstă înaintată.
Solomon