este înăuntrul nostru ca o mare tânjire.
George Eliot
Liber eşti numai până unde te duce capul!
Gabriel Petru Băeţan
Omenirea fără cultură e un deşert precum Sahara.
David Boia
Fă tot ce poţi să faci cât poţi de bine în fiecare zi, dar fără grabă, grijă sau teamă. Mergi cât poţi de repede, dar nu te pripi. Ţine minte că în momentul în care începi să te grăbeşti, încetezi să mai fi un creator şi devii un competitor; asta te va face să recazi în vechile deprinderi.
Toma Adrian Frenţiu
De ziua poeziei: Cum românul s-a născut poet, azi este ziua poporului român!
Janet Nică
Nu vrei să te îmbogăţeşti doar pentru binele altora, să renunţi la tine pentru salvarea omenirii, să te bucuri doar de satisfacţiile filantropiei şi sacrificiului. Bucuriile sufletului sunt şi ele doar o parte a vieţii şi nu sunt nici mai bune, nici mai nobile decât celelalte laturi ale vieţii.
Eugen Ilişiu
Toţi sunt egali în faţa legii, chiar şi cei nevinovaţi.
Petre Ion Florin Vasilescu
Încă din primele zile ale tinereţii noastre, am fost condiţionaţi să acceptăm orientarea turmei şi autoritatea de oriunde. Ea este întotdeauna dreaptă.
Suzy Kassem
Fluviile nu curg spre mare cu atâta repeziciune precum oamenii spre greşeală.
Voltaire