cum am înlocui dinţii de lapte cu proteza unei persoane în vârstă.
Carmen Sylva
La cel prost tăcerea ţine loc de înţelepciune.
Publilius Syrus
Cred că fericirea presupune absenţa fricii şi, poate, o chestiune de geometrie. Să priveşti viaţa din acel unghi perfect din care totul este o creaţie magnifică.
Nataşa Alina Culea
Încrederea prea mare adoarme deoarece atrofiază prudenţa.
Ştefan Mîrzac
Cunosc o actriţă căreia îi place numai intriga din piesă.
Mircea Ursei
Nu există scrieri ale sfintelor femei. Asta nu se întâmplă pentru că ele ar fi sfinte mai mici decât bărbaţii, şi sunt chiar mai multe, însă femeile sfinte au o viaţă ascunsă, îşi pot păstra viaţa lor tainică. Maica Domnului a primit un mare har de la Dumnezeu. Nu avem nicio descoperire care să provină de la Maica Domnului, dar ştim că are un mare har, şi Biserica îl simte, ea şi toţi cei ce i se roagă.
David Boia
Paradoxul unui pensionar debutant: a trecut deja un an de zile şi n-am primit nici măcar o zi de concediu!?
Constantin Ardeleanu
Când vrei să-ţi aduci aminte o întâlnire, o persoană, un moment, poartă pentru prima dată un parfum... Apoi, de câte ori îl vei purta, îţi vei aminti!
Adi Conţu
Nu dau cu piatra în tabloul nimănui, chiar dacă nu-mi place arta sa. Dacă piatra ricoşează în frunte?
Lidia Stan