acţiune este faptul că omul care nu acţionează îşi face în minte un scenariu negativ şi vede eşecul cu proprii ochi. Se imaginează pe sine eşuând şi priveşte asta ca fiind o tragedie. În realitate nu există eşec, ci există doar feedback pentru că de fiecare dată când nu îţi iese ceva ce ţi-ai propus, ai aflat de fapt o nouă modalitate prin care acel lucru nu funcţionează. Deci, de fapt, eşti mai aproape de reuşită, ţi-au rămas mai puţine lucruri pe care să le încerci şi din care cel puţin una va funcţiona.
Nina Elena Paraschivescu
Nu pune întrebări şi nu vei auzi minciuni.
James Joyce
Cu cât îmi furi mai mult inima, ea cu atât mai mare mi se face în piept.
Edmond Rostand
Şi iubirea-i inflaţionistă, dacă se bate prea mult monedă pe ea.
Cornel Stelian Popa
Suntem fire de nisip ce rezistăm de-a lungul ţărmului. Aşteptăm să fim luaţi de valuri până când nu mai suntem.
Constantin Ardeleanu
Furnicile sunt mai harnice chiar decât japonezii.
Dorel Schor
Culoarea e singurul meu mare prieten. Mă mângâie fără să-mi reproşeze nimic.
Paolo Salvati
Umorul comprimă până la contopire distanţa dintre oameni.
Vasile Ghica
Tratează-i pe cei buni cu bunătate şi totodată tratează-i pe cei care nu sunt buni cu bunătate. În acest fel este împlinită bunătatea.
Toma Adrian Frenţiu