lui şi, tot aşa, nu există sclav care să nu fi avut un împărat printre rudele lui îndepărtate.
George Bernard Shaw
Când poţi muta prin credinţă muntele eului personal de pe aşezământul său pe crucea lui Hristos, ai credinţă "cât un bob de muştar" – (mică dar completă) - o credinţă mântuitoare.
Ioan Hapca
Un mare scriitor, un mare artist, sau un mare compozitor nu-şi mai aparţine lui însui, nu-i mai aparţine nici ţării lui: el aparţine lumii.
George Budoi
La leliţa jucăuşă stă gunoiul după uşă.
Cornelia Georgescu
E mai suportabil să ai de a face cu oameni prefăcuţi decât cu bancnote false.
Constantin Severin
Suferinţa îţi întreţine nevoia avidă de prieteni, încât unii, tot te dezamăgesc.
Ştefan Mîrzac
Cu cât lucrurile se schimbă mai mult, cu atât mai mult sunt la fel.
Alphonse Karr
Bem că se duce dracului ţara, bem că nu mai avem nici o speranţă, bem că alţii nu fac nimic pentru noi, bem că nu eliberează nimeni, ne văicărim şi plângem cât ne ţin glandele, şi istoria trece fluerând pe lângă noi, sau cum ar spune tata: avem ce merităm!
Mihaela Banu
Iar simfonia celestă ne făcea fericirea mai aromată. Nisipul dragostei se risipea în jocul refluxului, peste braţele noastre încolăcite la spate.
Rodica Nicoleta Ion
George Bernard Shaw
Când poţi muta prin credinţă muntele eului personal de pe aşezământul său pe crucea lui Hristos, ai credinţă "cât un bob de muştar" – (mică dar completă) - o credinţă mântuitoare.
Ioan Hapca
Un mare scriitor, un mare artist, sau un mare compozitor nu-şi mai aparţine lui însui, nu-i mai aparţine nici ţării lui: el aparţine lumii.
George Budoi
La leliţa jucăuşă stă gunoiul după uşă.
Cornelia Georgescu
E mai suportabil să ai de a face cu oameni prefăcuţi decât cu bancnote false.
Constantin Severin
Suferinţa îţi întreţine nevoia avidă de prieteni, încât unii, tot te dezamăgesc.
Ştefan Mîrzac
Cu cât lucrurile se schimbă mai mult, cu atât mai mult sunt la fel.
Alphonse Karr
Bem că se duce dracului ţara, bem că nu mai avem nici o speranţă, bem că alţii nu fac nimic pentru noi, bem că nu eliberează nimeni, ne văicărim şi plângem cât ne ţin glandele, şi istoria trece fluerând pe lângă noi, sau cum ar spune tata: avem ce merităm!
Mihaela Banu
Iar simfonia celestă ne făcea fericirea mai aromată. Nisipul dragostei se risipea în jocul refluxului, peste braţele noastre încolăcite la spate.
Rodica Nicoleta Ion