putinţă ca valeţi slugarnici să fie miniştri, deputaţi, oameni mari...
Mihai Eminescu
Dacă logica ar însemna minte, cel mai deştept ar fi robotul, nu omul care l-a creat.
Ion Diviza
De câţi stupi e nevoie pentru o lună de miere?
Lidia Stan
Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», aşa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harţă în versuri şi înnebunit din dragoste, aşa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl vor alţii. Era un om cu defectele, calităţile şi patimile lui.
Carmen Sorescu
Unde există calculul aritmetic nu există Iubire. Din nefericire, în viaţa modernă, Iubirea are miros de cont bancar, de comerţuri şi de celuloid. În acele cămine unde există doar totaluri şi resturi, nu există Iubirea. Când Iubirea pleacă din inimă, cu greu se mai întoarce. Iubirea este un copil foarte morocănos.
Leliana Rădulescu
Fiţi cu ochii pe cer! Mai bine decât pe... neregulile din jur.
Rodica Nicoleta Ion
A creşte copii e un lucru riscant, căci reuşita depinde de multă trudă şi grijă, iar nereuşita întrece orice altă durere.
Democrit
Am toată admiraţia pentru cei care răspund inteligent la întrebări idioate.
Traian Abruda
Statul paralel apare de regulă perpendicular pe interese obscure.
David Boia