să-şi justifice nefericirea cu fericirea unei imagini care nu există... Doar mintea îşi imaginează în basme "Un început fără de sfârşit" pentru că, oarbă fiind, nu poate vedea că tu nu ai început şi nu te poţi sfârşi vreodată. Dar care gând nu are început şi implicit sfârşit? Ceea ce începe se va termina, dar ceea ce nu începe, unde, când, cum se termină?
Atmaji Maharaj
Presupune să nu presupui nimic.
Atmaji Maharaj
Mă duceam la cinematograf fiindcă acolo era cel mai uşor să agăţi fete. E ruşinos, dar e una dintre cele mai frumoase amintiri de când eram puşti.
Traian Abruda
Cred că fiecare rol pe care l-am jucat până acum a fost de calitate şi a avut conţinut. Rolurile mele au fost foarte solicitante şi fiecare rol a fost o provocare şi o experienţă din care am învăţat şi m-au ajutat să mă maturizez ca actriţă.
Viorica Iliescu
Sistemul imunitar moral al acestei ţări a fost slăbit şi atacat iar virusul SIDA este metafora perfectă pentru asta. Neglijenţa malignă a ultimilor doisprezece ani a dus la colapsul sistemului imunitar al ţării, din punct de vedere al mediului înconjurător, cultural, politic, spiritual şi fizic.
Rodica Nicoleta Ion
Arta e parte integrantă a libertăţii spiritului nostru.
Emilio Conciatori
Frica de iad nu trebuie să fie biciul care te mână spre credinţă, ci frica de tine însuţi.
Teodor Dume
Este dureros, dar cel mai uşor lucru din lume se manifestă prin a înjura şi a scuipa.
Mircea Ursei
Cum să nu iubeşti oaspeţii, când aceştia te fac atât de fericit cu plecarea lor!
Ion Diviza