atât crede că se apropie de Dumnezeu, dar de fapt fără să bănuiască el se apropie şi mai mult de rătăcita lui mămică mintea care i l-a scris. Iar această abulie el o numeşte "evoluţie spirituală". Mintea nici în ruptul capului nu va accepta că tu eşti deja Spiritul complet şi etern liber de ea şi tot ce trebuie să faci este să o îngropi adânc în pământ. Tu nu eşti o persoană, persoana este visul utopic al minţii.
Atmaji Maharaj
Nu mai zâmbesc. Este peste puterile mele. Sunt mort şi îngropat. N-am să fac copii. Morţii nu se reproduc. Sunt un mort care strânge mâna oamenilor de prin cafenele. Sunt un mort mai degrabă convivial şi foarte zgribulit. Cred că sunt persoana cea mai tristă pe care am întâlnit-o vreodată.
Luminiţa Potîrniche
Singura grijă a oamenilor liberi este aceea de a înţelege libertatea.
Teodor Dume
Lacrima contemporană ar merita nişte scopuri mai nobile!
Gabriel Petru Băeţan
Întotdeauna în Codul Divin, dacă ştii să-l interpretezi, există pericolul morţii, momentul când ieşi din lumea fizică, pentru că asta înseamnă moartea, eliberarea de lumea fizică.
Octav Golic
Îngerul plânge întotdeauna cu ochii de copil...
Petru Daniel Văcăreanu
Uneori cuvintele mele fac dragoste două câte două...
Adelina Fleva
Eugen Neagoe nu a zâmbit niciodată în viaţa lui. Când te uiţi la el, îţi aduci aminte că ai datorii.
Cornel Dinu
Îţi îmbrăţişez amintirile ca pe un trup.
Guillaume Apollinaire