poţi uşor controla sau schimba, însă pe oameni - ba!
Michelle Rosenberg
Din prostie se cuvine să învăţăm opusul.
David Boia
Am ciudă pe tine, iubito, chiar dacă mi-ai oferit o noapte de vis. Să mă explic? După ce ne-am despărţit, am visat toată noaptea cum făceam amor împreună.
Constantin Ardeleanu
Unii oameni îşi spun: "În clipa când voi avea un milion de dolari mă simţi pe deplin sigur. Atunci voi fi independent din punct de vedere financiar şi mă voi retrage la pensie. Voi avea astfel timp să fac tot ceea ce mi-am dorit de-a lungul vieţii mele". Dar acest lucru nu se petrece niciodată, niciodată.
Rainer Maria Rilke
Nu tupeul hoţilor mă înspăimântă cel mai mult, ci aplauzele celor furaţi.
Valeriu Butulescu
Nu orice bogăţie poate fi numită comoară.
David Boia
Numai proştii se simt confortabil indiferent de condiţie!
Gabriel Petru Băeţan
Pentru că nu ştiu când vor sosi zorile, ţin deschise toate uşile.
Emily Dickinson
Copiii nu au nevoie de părinţi extraordinari, ci de fiinţe umane care să vorbească limba lor şi care să fie capabile să pătrundă în inima lor.
Augusto Cury