de gândurile, emoţiile, stările etc care apar şi dispar în el, de aceea crezi că A-Fi este superior sau inferior, dar A-Fi, nu are cunoaştere şi nici etichete, doar atunci când se asociază cu gândul crede că e superior, că evoluează, când e lipsit de atribute el este chiar Dumnezeu cel viu, unul şi acelaşi, într-un fir de iarbă, într-o buburuză sau într-o fiinţă umană. Acum are sens?
Atmaji Maharaj
Nu calitatea hârtiei sau marca peniţei sunt decisive, ci adâncimea inspiraţiei.
Harry Ross
Fiecare e pentru sine unicul punct fix în univers. Iar cel care moare pentru o idee, moare pentru că este ideea lui, iar ideea lui e viaţa lui.
George Ceauşu
Se spune că singurul cuvânt care ar reprezenta secolul XX ar fi: anti. Ce departe e de antic, ce aproape e de antipatie.
Constantin Ardeleanu
După cât a făcut-o de oaie în istorie, poporul român nu putea fi decât mioritic.
Constantin Ardeleanu
Copii, fraţi de cruce cu tentă inocentă.
David Boia
Într-o conversaţie sunt două tipuri de indivizi: pisălogii şi victimile.
Dostoievski
Palavragii, sigur, vorbesc şi pentru alţii, dar cum vor ei.
Ştefan Mîrzac
Doamne, de ce nu pot comunica oamenii, de ce rămân întotdeauna închişi, încercuiţi?
Mircea Eliade