Treceți la conținutul principal

Uimit, citesc: "Centrii nervoşi ai plăcerii se află în fundul creierului". Asocierea îmi

aminteşte de mesajul ocult al refrenului de viaţă lungă: "Să bem paharul până la fund?!".
Constantin Ardeleanu

Când vremea este fierbinte, menţine-ţi o minte rece. Când vremea este rece, păstrează-ţi o inimă caldă.
Traian Abruda

Singurătatea - locul din propria-ţi rană.
Teodor Dume

Omul care iubeşte în mod vădit, are dulceaţă în glas şi fericire pe chip, lucind ca un mărgărit din paradis dăruit.
Michelle Rosenberg

Indiferent cât de mult încerc, nu reuşesc să nu fiu adorabil!
Cornelia Georgescu

Când e brânză, nu-i bărbânţă.
Vasile Larco

O singură frunză pe ram, un singur ram în copac, un singur copac în pădure, dar ce, asta e pădure, cu un singur copac?!
Cornelia Georgescu

Nimănui nu-i pasă de noi pentru că nici nouă nu ne pasă.
Dorel Schor

Trenurile noastre circulă cu viteze rezonabile. Mulţi călători nici nu observă când deraiază.
Valeriu Butulescu

Gemeoss

În câte feluri se poate tăcea? Când mi-am pus această întrebare, în primăvara

lui 2008, intuiţia îmi spunea că se poate tăcea în fel şi chip, că tăcerea este un teritoriu la fel de întins ca limbajul. Iulian Tănase De câte ori proiectaţi iubirea detaşată asupra cuiva, veţi fi surprinşi, problemele acelei persoane se vor rezolva, personalitatea sa se va îmbunătăţi, totul va funcţiona foarte bine şi viaţa ei se va schimba. Shri Mataji Nirmala Devi Fiecare primăvară este unica primăvară - o uluire perpetuă. Mariana Simionescu Omului rău nu-i e ruşine de insultă. Omul bun moare de ruşine, chiar dacă îi spui doar o vorbă rea. Gheorghe Gurău Prefer să tac, când nu înţeleg. Sofocle

Deosebirea dintre Ronald şi Donald nu este doar prima literă. Ronald Reagan a

fost un actor mediocru, dar un preşedinte bun, pe când Donald Trump pare a fi un actor bun, dar un preşedinte mediocru. Beatrice Vaisman Ce secol doarme la poarta ta, drumeţule? Costel Zăgan Ştiu că sunt prost. Dar când mă uit în jur, prind curaj. Ion Ruse Persoana nu poate vedea, că nu există "realitatea mea" şi "a ta" că asta e percepţie duală toată ziua şi nu Realitate. Realitatea există dinaintea percepţiei şi va exista după ce percepţia cu tot cu perceptor se va nărui. Percepţia ţine de organele de simţ. Realitatea este apriori acestora. Gabriel Petru Băeţan Întrebările fără răspuns sporesc sentimentul de inutilitate. David Boia Înainte de a se topi în palmă, fulgul de zăpadă a visat să ajungă bulgăre. Iurie Osoianu Când omul iese din a iluziilor ceaţă, începe să celebreze mai intens a sa viaţă, instaurându-se zâmbetul gratitudinii pe faţă. Michelle Rosenberg Nu căuta poleiala cuvintelor. Nu ştii ce se ascunde sub ea. Faptele sunt oglinda s...

Ne amintim cu apreciere de străluciţii noştri profesori, însă cu gratitudine de acei

profesori care au atins simţămintele noastre umane. Lucrurile ce trebuiesc a fi învăţate sunt în mod necesar o materie brută, însă căldura este elementul vital pentru creşterea plantelor şi a sufletelor copiilor. Carl Gustav Jung Îmi place să joc, dar ştiu exact cât, indiferent dacă sunt în mână sau dacă pierd. În general nu-mi place să pierd, mai ales când e vorba de bani. Prin venele mele curge, din partea mamei şi sânge evreiesc. Silviu Someşanu Un medic incompetent e mai periculos ca boala. George Budoi Nici un grădinar nu ar fi un grădinar, dacă nu ar trăi în speranţă. Vita Sackville-West Nu aştepta ca lucrurile să se întâmple. Fă tot ce poţi pentru a le îndeplini tu însuţi. Roy T. Bennett Poezia izvorăşte din suflet, curge ca un gând şi se transpune vers cu vers. Simona Maria Petrişor "Plecat-a Murgul, s-a dus să pască stele. De ce mai coseşti, moşule?" "Ca să uit de coasă!" Marin Moscu Pentru că are gropiţe. Ion Luca Caragiale Oamenii ...

Dragoste - Acces de nebunie temporară vindecabilă prin căsătorie sau prin îndepărtarea pacientului

de influenţele nefaste care au condus la contactarea afecţiunii. Această maladie se manifestă precum caria dentară sau alte disfuncţii ale organismului, şi face victime doar printre rasele civilizate care trăiesc în condiţii artificiale. Popoarele barbare, graţie aerului pur pe care îl inspiră, precum şi alimentelor simple cu care se hrănesc se află în afara oricărui pericol. Uneori această afecţiune poate fi fatală mai degrabă medicilor decât pacienţilor. Ambrose Bierce Despre prostie nu se poate vorbi decât la superlativ. Nu-mi pot imagina un prost "aşa şi-aşa", după cum nu-mi imaginez un prost cu perspective. Când spui despre cineva că este "cam prost", nu faci altceva decât să-l insulţi. Viorica Iliescu Ma puteţi dezbrăca, dacă asta vreţi, dar tot nu veţi vedea nimic. Bella Hadid Ce doctrine visezi? Cei de dreapta devalizează bugetul cu mâna dreaptă; cei de stânga, cu stânga. Să ne ferească Dumnezeu de un guvern de uniune naţională, când toţi vor fura c...

Deşi diavolul este tatăl minciunilor, el pare, asemeni altor mari iventatori, să-şi fi

pierdut reputaţia din cauza îmbunătăţirilor continue care au fost făcute în această privinţă după el. Jonathan Swift Iubirea e mai puternică decât moartea, chiar dacă nu o poate opri, pentru că oricât de dură ar fi moartea, ea nu poate despărţi pe cei ce se iubesc. Ea nu ne poate omorî amintirile. În cele din urmă viaţa va învinge moartea. Ioan Hapca Există o infinitate de posibilităţi de a ne rata viaţa. Partea bună e că nu putem alege decât una. Petru Ioan Gârda Ar trebui să învăţăm să suportăm suferinţa pe care nu o putem evita. Michel de Montaigne În toamnă se poate observa cum din seară în seară, Pegasul şi Andromeda se ridică tot mai sus dinspre est şi în prelungirea celor trei stele ale Andromedei, găseşti încă o stea luminoasă de mărimea 2, α din Perseu. Odată ce ai găsit această stea, lesne vei găsi şi pe tovarăşele sale, din aceeaşi constelaţie, dintre cari unele destul de luminoase. Privind cu un bicoclu pe steaua α veţi da peste o încântătoare privelişte cereasc...

Se simte cine simte şi cine nu, cine înţelege şi cine nu, cine

îşi doreşte să simtă şi cine nu, cine îşi doreşte să înţeleagă şi cine nu, cine va fi capabil să ajungă să simtă şi cine nu, cine va fi capabil să ajungă să înţeleagă şi cine nu... Totul se simte. Andrei Ş.L. Evelin Revelaţia ne învaţă că Dumnezeu este dragoste. Existenţa îşi are începutul, de asemenea, în dragoste ca dar al lui Dumnezeu. Răscumpărarea şi naşterea noastră din nou s-a făcut tot prin dragoste, o dragoste atât de mare, încât a dus la jertfa Fiului lui Dumnezeu. Semnele Răscumpărării trebuie să reveleze în cele din urmă şi în noi chipul lui Dumnezeu, această realitate fundamentală, pentru a putea spune: omul este dragoste. Emilian Mirea Undeva, într-un oraş mare şi strălucitor ca un diamant, trei destine se întâlniseră şi se contopiseră pentru totdeauna. În durere sau iubire, nu mai avea importanţă, pentru că de prea multe ori în lumea oamenilor cele două însemnau unul şi acelaşi lucru. Gheorghe Gurău Eminescu nu bea mult. La un sfert de litru de vin sau la o halb...

Cel mai norocos e bărbatul care trăieşte lângă o femeie ce-i poartă o

dragoste curată şi necondiţionată, în intensitate cu a mamei lui cvasiegalată. Michelle Rosenberg Înţelepciunea singură este ştiinţa celorlalte ştiinţe. Platon Soţia amiralului avea o rochie vaporoasă. Petru Ioan Gârda Când fermitatea este necesară, graba nu îşi are rostul. Napoleon Bonaparte Anulaţi timpul şi spaţiul hrănindu-vă cu iubire. Carlo Prevale Când limba minte, ochii spun adevărul. George Horace Lorimer Aş vrea să fiu val, să pier printre firele de nisip, să mă pot ascunde de mine, în infintul din care am venit... Dar nu pot... Refuzul meu de a fi ce nu sunt – o carte deschisă, încă nescrisă – e veşnica luptă de a fi autor. Rodica Nicoleta Ion Să nu se încreadă nimeni în duşman, chiar dacă i-a jurat că-i va fi prieten! Mahatma Gandhi Unii oameni respectă anumite persoane numai pentru alţi oameni le respectă. Mokokoma Mokhonoana

Fie ca sufletul meu să cunoască măreţia şi să fie în armonie cu

tot ceea ce voi fi dobândit. Fie să mi se dea bogăţia înţeleptului şi averea pe care numai cei cumpătaţi o merită. Socrate Cheia succesului este asta: înfruntă-ţi problemele de azi cu puterea pe care o ai azi. Nu începe azi să-ţi înfrunţi problemele de mâine. Astăzi încă n-ai puterea zilei de mâine. Pur şi simplu, azi ai suficientă putere doar pentru problemele de azi. Diodor Firulescu Binecuvântat fie anotimpul care reuneşte întreaga lume într-o conspiraţie a iubirii. Violetta Petre Sunt fericit, deci exişti! Daniel Vişan-Dimitriu Soţul meu a fost cel mai bun prieten şi cea mai adevărată iubire, nu dragoste. Diferenţa este că în dragoste e atracţie fizică şi după ce arde bine se stinge şi pa. Iubire înseamnă cu totul altceva. Draga Olteanu Matei Un corp care se mişcă nu dă naştere unui alt corp, ci umbrei, mişcarea sunetului nu dă naştere altui sunet, ci ecoului, mişcarea nefiinţei nu dă naştere nefiinţei, ci fiinţei. Ioan Hapca Aforism. Vorbă dreaptă şi înţeleaptă. ...

Astăzi, pâinea era chiar în faţa mea, dar mi-a fost prea lene să mă întind

după ea, aşa că am fost cât pe ce să mor de foame! Mai mult decât atât, înaintea mea era o cană cu apă, însă era atât de mare şi grea încât nu m-am obosit să o ridic, preferând, mai curând, să mă las stăpânit de sete. Chiar să mă întorc pe o parte a fost prea mult pentru mine şi am lenevit toată ziua ca un câine. Fraţii Grimm Cine nu înlătură duşmanul şi boala de îndată ce se ivesc, acela, chiar puternic fiind, este omorât de ei, de cum se întăresc. Pera Novacovici Dispariţia simţului responsabilităţii este cea mai de anvergură consecinţă de supunere faţă de autoritate. Stanley Milgram Ce stranie e societatea cu regulile şi prejudecăţile ei, în care, dacă nu te încadrezi, eşti catalogat drept delicvent, sau bolnav. Mario Vargas Llosa La două lungimi, clasic şi modern, se pot numi Eminescu şi Nichita. Cât de aproape şi totuşi cât de departe! Vasile Ghinea Tinerele de astăzi pot fi cucerite şi cu lira. Mai ales când e... sterlină. Vasile Ghica Dacă e vorba despre a-i ju...

Fetiţa reveni şi udă toate floricelele. Văzând-o atât de vrednică, de bună la

inimă, cerul îi dărui o pereche de fundiţe albastre, iar soarele îi auri părul. De atunci toată lumea o alintă zicându-i – fetiţa cu părul de aur şi fundiţe desprinse din cer. Iar floricelele îi zâmbesc ori de câte ori trece pe alături. Emilia Plugaru Dacă fiecare dintre noi ar vărsa un strop de lumină din suflet, strălucirea soarelui ar păli. Girel Barbu Dacă ne tratăm munca mai bine decât ne tratăm pe noi înşine, este posibil să nu o mai putem termina. George Budoi Cine ţine la sine face altora mult bine; indiferent de rang, faptele şi cuvintele se întorc la om precum un bumerang. Michelle Rosenberg Cred că omul ar trăi viaţa deplin şi total, dacă ar da formă fiecărui sentiment, expresie fiecărui gând, realitate fiecărui vis. Traian Abruda Suntem fără să vrem proprii masoni. Marco Dolcetta În trecut, hunii şi mongolii au năvălit ca tătarii. Janet Nică Înălţarea Domnului a făcut posibilă mai apoi Pogorârea Sfântului Duh. David Boia Când îi lipseşte bărbatul, o ...