atunci când setea îmi devenise de nesuportat şi când nu-i mai puteam îndura arsura. Fructe trecute! mi-aţi umplut gura cu o fadoare otrăvită şi mi-aţi tulburat adânc sufletul. - Fericit cel care, tânăr încă, a muşcat din carnea voastră tare şi a supt sucul vostru parfumat de dragoste, fără să mai aştepte... pentru ca apoi, răcorit, să alerge pe drumul unde ne vom sfârşi tristele noastre zile.
Rodica Nicoleta Ion
Fiecare om are câte-o poveste proprie; unii însă sunt ei înşişi poveşti.
Girel Barbu
De-aş conduce oşti, le-aş duce la moarte fără minciuni: fără patrie, fără ideal şi fără hoţia vreunei răsplate sau a cerului. Le-aş spune tot – şi-n primul rând ce fără preţ e viaţa şi moartea. În mod cinstit nu poţi îmbărbăta decât în numele nefirii; cum există ceva, sacrificiul, cât de mic, e pagubă ireparabilă.
Daniel Vişan-Dimitriu
Prin natura sa, omul doreşte să cunoască.
Aristotel
Costurile cu forţa de muncă au crescut şi pentru că lenea e scumpă la vedere!
Gabriel Petru Băeţan
De mult negru mă albisem de mult soare mă-nnoptasem de mult viu mă mult murisem de visare mă aflasem. Vino, tu, cu tine toată ca să-ntruchipăm o roată.
Nichita Stănescu
Când fac rost de ceva bani, întâi cumpăr cărţi; dacă mai rămâne ceva, cumpăr haine şi mâncare.
Nucu Morar
În stânga, un lan de rapiţă. În dreapta, un lan de floarea soarelui. Între ele, Van Gogh privind hotărât spre dreapta.
Petru Daniel Văcăreanu
Mai dă-mi Doamne o mână în care să mă închin la un pumn!
Alin Ghiorghieş