sau uneşte două maluri a două meleaguri total diferite, unul verde de primăvară, celălalt galben şi rece de toamnă târzie; sub această punte curgea apa izvorâtă din izvorul sufletului meu, o apă formată din două braţe paralele care nu se uneau niciodată, separate de un mic dâmb de pământ; un braţ cu apă lină, apă cristalină ce curgea liniştită în vale şi un braţ cu apă învolburată, aruncând mici valuri înspumate clipocitoare cărând mici pietricele pe care apoi le lăsa curate la mal. Dacă se rupe puntea va cădea peste cele două braţe lăsând separate cele două maluri, lăsând în urmă cele două fiinţe diferite ale aceleiaşi inimi greu încercate de viaţă.
Florentina Danu
Dacă vrei să pleci, pleacă, dar nu te întoarce acelaşi. Altfel, călătoria a fost în zadar!
Marius Robu
Toate ferestrele casei mele au vederea spre poezie!
Girel Barbu
Este semnul unei minţi slabe, să nu poţi să faci faţă bogăţiei.
Seneca
Ia-mă de mână şi hai să colindăm prin poveşti! Tu să-mi fii pulbere de stele şi umbra norilor care îmbrăţişează cerul infinit cu atingerea lor. Să-mi aduci lumina zâmbetelor calde şi mângâierea vântului care spulberă amintirile efemere. Ia-mă de mână şi arată-mi drumul către inima ta...
Constantin Triţă
Viaţa noastră nu este o pradă, ci o provocare.
Mircea Ursei
A te mânia este adesea a răzbuna pe tine greşeala altuia.
Jonathan Swift
Odată ce ştii ceea ce nu eşti, te poţi trezi din ignoranţă, pentru a îmbrăţişa din plin Ceea Ce Eşti. Eşti Pace, eşti Iubire, eşti Lumină. Eşti un copil al Vieţii. Şi aşa sunt toţi fraţii şi surorile tale terestre.
Andrei Aurel Stomff
Există două metode pentru a învăţa: simplu sau complicat.
Paul Avram