beţie de nedescris pentru că îţi aparţin, şi o nevoie irezistibilă de a-ţi dărui şi mai mult din mine... Atunci când iubeşti nu există nimic mai frumos decât să dai, să dai mereu, tot, tot, viaţa, gândurile, trupul, tot ce ai, să simţi că dai şi să fii gata să rişti totul pentru a da şi mai mult.
Andrei Rafael
Norocul e orb, dar ghinionul are o mie de ochi.
George Budoi
Sporului de lumină i se adaugă, automat, un spor de umbră şi mister...
Marilena Tiugan
Curajul dă minţii o forţă nemaiîntâlnită. Dacă ai curaj, universul îţi pune toate instrumentele necesare la dispoziţie ca să reuşeşti. Curajul îţi dă o forţă asupra oamenilor. Oamenii vor privi uimiţi la cineva care are curaj şi te vor ajuta dacă vrei să faci ceva ce ei nu au curaj sau nu vor să facă.
Edna St. Vincent Millay
Nicio epocă nu poate produce cămăşi de forţă în cantităţi suficiente.
Vasile Ghica
Este remarcabil cum copiii şi adulţii se adaptează să trăiască într-o dictatură organizată de lunatici.
A.N. Wilson
Acum lasă-mi mâna şi nu mă mai privi atât, că o să-ţi strici ochii.
Doina Bonescu
Nu lăsa speranţa să intre în marşarier, mai bine calcă acceleraţia.
David Boia
Am văzut într-un vis un tabel în care toate elementele au ocupat locul corect. Imediat ce m-am trezit, l-am scris pe o bucată de hârtie.
Silviu Someşanu