pun globuri în brad, chiar dacă le sparg şi mă ceartă mama. Vreau să ştiu doar că e rău să n-asculţi de părinţi şi să-i las pe ei să decidă culoarea pijamalelor când le cumpără să le aşeze sub brad. Vreau să cânt colinde la fiecare uşă şi să primesc nuci pentru că iar am făcut-o pe doamna aia drăguţă să plângă... de drag. Vreau să mă rostogolesc în zăpadă şi să intru în casă cu ţurţuri în păr, să mă certe mama şi să-mi spună că mâine nu mă mai lasă, iar eu să mă cuibăresc morocănoasă pe cuptor, plângând că cele 6 ore de strigat în iarnă nu mi-au fost de-ajuns. Vreau să fiu copil, Moşule. Să râd cu toată inima când vii cu barba de câlţi la biserică şi să-ţi cânt colinde pentru pacheţelul cu ciocolată, banane şi portocale. Aşa m-ai obişnuit... Şi să-mi spui că te mănâncă barba, iar eu să râd şi să le dau ghionturi copiilor din jur, ca să te audă cum te plângi de bătrâneţe.
Dana Ene
Dacă nu ai vecini buni, este ca şi cum ai trăi printre străini.
Vasile Vulpaşu
Mai lesne înrăieşti binele, decât să îmbunezi răul!
Ion Diviza
Să nu uităm că basmele provin din legendele antice persane, bazate pe Adevăr. Aladin şi lampa fermecată reprezintă puterea cuvântului. Ajunge ca Aladin să atingă lampa, pentru ca dorinţele sale să se îndeplinească. Ori, cuvântul tău este lampa ta.
Constantin Triţă
Cuvintele unei limbi sunt flori; în operele lor, scriitorii împletesc din ele ghirlande.
George Budoi
Dacă nu înţeleg tăcerea prietenului meu, nu voi înţelege niciodată cuvintele lui.
Iurie Osoianu
Timpul ne mănâncă pe nesimţite viaţa.
Charles Baudelaire
În adevăr, într-o căsnicie când şi bărbatul şi femeia duc o viaţă laborioasă, când n-au imaginaţia bolnavă, când toată vremea sunt cu treabă, când caută o fericire curată în tovărăşia soţului în ceasurile de odihnă, niciodată astfel de soţi nu se vor dezgusta unul de altul.
Nucu Morar
Câinii latră şi muşcă, pisicile scuipă şi zgârie, iar oamenii latră, muşcă, scuipă, zgârie...
Cornelia Georgescu