şi, să te ţii după dânşii! Văzând Ileana Simziana că iară era să-i ajungă, spuse neguţătorului; iară acesta, după ce se înţelese cu calul, scoase din urechea lui cea dreaptă o perie şi o aruncă înapoi. Îndată se făcu o pădure mare şi deasă, de nu putea să treacă prin ea nici pui de fiară. Muma zmeului roase din copaci, se agăţă de ramure, sări din vârf în vârf, se strecură, şi tot după dânşii, alergând ca un vârtej! Dacă văzură că şi de astă dată îmblă să-i ajungă, fata împăratului întrebă iară pe cal ce să facă, şi acesta îi zise să ia inelul de logodnă ce se află în degetul Ileanei Simzianei şi să-l arunce înapoi. Cum aruncă inelul, se făcu un zid de cremene până la cer. Muma zmeului, daca văzu că nu se poate urca pe dânsul şi să treacă dincolo, nici să roază din acest zid, nu mai putea de ciudă, şi cum era de cătrănită şi amărâtă, se urcă şi ajunse cu gura la gaura ce lăsase inelul să rămână, şi suflă văpaie din gura ei cea spurcată cale de trei ceasuri ca să-i ajungă şi să-i pârjolească, dară ei se aşezară jos la rădăcina zidului şi nu le păsa nimic de focul zmeoaicei.
Nichita Stănescu
Unii spun că a fi bun este un semn de slăbiciune. Total greşit. Este cea mai mare dovadă de putere morală. Este uşor să fii nervos, să ţipi, să acuzi, să dai vina pe alţii, să fii violent. Este însă înălţător să dai dovadă de opusul acestora.
Ion Ruse
Astăzi, suntem ultimii pe pământ, care decidem pentru ziua de mâine, cum va arăta ea, pentru ca mâine, alţi să decidă în locul nostru. Suntem piatra de hotar a orizontului lumii, vinovaţi de felul cum el va arăta pentru generaţiile următoare.
Silvia Bitere
Adevărul aşteaptă precum o umbră despre care evităm să vorbim. O umbră care continuă să ne şoptească rugăciunile.
Ştefan Petrea
În dragoste, modestia este un lucru pe care femeile mai mult îl laudă decât îl preţuiesc.
Ica Ungureanu
Leneşul consideră cheful de muncă un viciu foarte periculos.
Grigore Rotaru
Un pictor moare cu pensula în mână, aşa cum un creştin moare cu crucea în braţe.
Doina Postolachi
Viaţa e prea scumpă ca s-o neglijezi şi trăirea ta-i prea importantă să nu-i dai valoarea vieţii.
Ioan Hapca
Sufletul poartă numele, nu trupul.