şi nici nu este bine să ne dezgustăm prosteşte de care sunt făcute. Cel care doreşte mereu ceea ce nu face şi dispreţuieşte ceea ce face, nici nu se bucură de cele prezente, nici nu se mulţumeşte cu viitorul. Căci el abandonează înainte de a desăvârşi ceea ce începe şi înfăptuieşte înainte de vreme ceea ce trebuie început. Aşadar, este bine să fii mulţumit de binele propriu şi să sporeşti bunurile prezente cu cele ce vor urma, iar nu să le îndepărtezi în vederea celor viitoare. Căci schimbarea bunurilor este uşurătate, dar practicarea lor este virtute, şi căile celor care resping bunurile cele vechi în vederea celor noi şi ale celor care urcă de la bunurile inferioare la cele superioare sunt foarte diferite. Căci cine caută schimbarea este greu de mulţumit, aşa cum cine vrea să înainteze este plin de zel. Astfel, avansează în chipul cel mai drept cel plin de zel în vederea a ceea ce este optim, fără a fi dezgustat de ceea ce este doar bine, şi cine îndură mai întâi ca să ajungă apoi unde vrea la timpul său.
Alexandru Ioan Popa
Să-ţi pui viaţa şi banii la bătaie pentru o idee, nu e pentru oricine, ci doar pentru caracterele puternice!
Constantin Pavel
După chef, intrase dihonia între ei: până şi Dionyssos devenise... Dyhonissos?!
Constantin Ardeleanu
Speranţa nu este un bun sfetnic.
Tucidide
Să fim atenţi şi atunci când se întoarce roata.
Grigore Rotaru
Talia iubirii se măsoară în multiplii şi submultiplii jertfelniciei faptelor din care îi facem brâu.
Eleodor Dinu
Cel care e capabil să-şi reţină mânia nu va face niciodată lucruri ruşinoase.
Menandru
Oricât i-am explicat că acum există site-uri specializate, reumatismul meu continuă să-mi semnaleze orice schimbare a vremii.
Petru Ioan Gârda
Mă doare – deci ştiu că sînt vie
Marta Petreu