ca de pala unui zmeu, şerpuia, sclipind ca argintul, izvorul. Şi i se făcu dor de răcoarea dulce a undei şerpuitoare. Săltă şi se repezi în fund; se lăsă în voie să cadă în apă; stropii reci îl acoperiră deodată, ca nişte pietre scumpe, şi, întinzând gâtul gol, bău îndelung, însetat. Apoi îşi luă iarăşi zborul până pe stâncă, sus, se lăsă pe o coastă, întinse aripile la soare, şi închise ochii. Aţipi... Adieri de vânt îl înfăşoară în vălul lor. Aproape se trezeşte; prin pleoapa închisă încă parcă zăreşte un foc grozav, a cărui flacără încinge tot cuprinsul zării. Se ridică. Departe, în nori de sânge, soarele apune. Munţii parcă-s aprinşi, cerul arde. Îşi ia zborul, grăbind spre cuib.
Marin Sorescu
În privirea îngheţată a sinucigaşului se întipărise străfulgerarea de gând că el se răzgândise.
Constantin Ardeleanu
Capodoperele ne ajută să avansăm pe scara evoluţiei.
David Boia
Nu avem nevoie de ajutorul prietenilor, cât mai ales încrederea în ajutorul lor.
Epicur
Chiar dacă ai corpul plin de energie, contează ce ai la mansardă.
Betty Marcovici
Genialitatea poate avea limitările sale, dar prostia are acest handicap.
Albert Hubrand
Pleci de acasă pentru a-ţi căuta norocul şi, când îl găseşti, te întorci acasă pentru a-l împărtăşi cu familia ta.
George Budoi
Promit să fiu din ce în ce mai sincer.
Sanda Nicucie
Mai bine beat pe scenă decât prea treaz sub ea!
Traian Abruda