este ceea ce căutăm în Satsang! Ce anume îi lipseşte acestei Prezenţe, pentru ca eu să mă raportez la o experienţă trecută şi să plec cu mintea să o cumpăr din trecut: "Ştii, aş vrea ca experienţa aia să o cumpăr de la tine, minte! Te rog, minte, fii amabilă, vinde-mi (Nemurirea) acum, aici, în prezent!" Trebuie să realizăm că Acum, Aici, noi suntem Întregul căruia nu i se poate pune problema despărţirii. Noi nu suntem despărţiţi. Nu există decât Unicul, acel zero dinainte de zero. Căutătorul, căutarea şi cel căutat dispar în acest moment al Prezenţei, Acum, Aici.
Petru Daniel Văcăreanu
După nuntă, şi-a luat naşul la purtare.
Stelică Romaniuc
Numai pe fundamentul solid al unor disperări inflexibile se poate construi edificiul măreţ al sufletului.
Bertrand Russell
O mamă bună preţuieşte cât o sută de învăţători.
Herbert Spencer
Cu sufletul fiecăruia făcut floare, chiar se face primăvară!
Magdalena Dorina Suciu
Cine uită datoriile pe care şi le-a făcut trăieşte ca un hoţ nepedepsit.
Jean Bart
Iubeşte înmiit şi vei trăi fericit de la răsărit până la asfinţit, de la apus până e iar soarele sus, de la vest la est, de la sud la nord, de la savană la fiord!
Vivian Ryan Danielescu
Când am intrat în Iad, Dumnezeu mi-a zis: "Să nu joci cu diavolul, că aici el face regulile!" Da, i-am răspuns, dar pachetul de cărţi este la mine şi îl voi servi cu răbdare lăsându-l să creadă că a câştigat.
Alin Ghiorghieş
SOS! Nişte glume virtuale mă incită să le dedic poezii scrise pe cardul de pensie pentru a se "umili" să-mi fie amante.
Eleodor Dinu
Nu trebuie să mergi cu turma. Dacă mergi cu turma, vei paşte probabil acelaşi număr de fire de iarbă ca toate celelalte mioriţe din turmă. Dacă o iei pe alături, paşti mai mult.
Vasile Zamolxeanu