este opera cenzurii, care modifică şi deghizează materialele refulate, ne este uşor să determinăm funcţia visului. Contrar a ceea ce admite opinia curentă, care consideră visul ca perturbator al somnului, noi am ajuns la concluzia neobişnuită că visul serveşte ca paznic al somnului. Visul infantil ne va oferi aici cea mai bună demonstraţie.
Mihai Duţescu
De câte ori, în mijlocul arborilor muţi şi neclintiţi ne-am simţit ca în tovărăşia unor vechi prieteni guralivi! De câte ori nu le-am destăinuit lor durerile noastre şi de câte ori, mai cu seamă, nu ne-au alinat ei aceste dureri.
Adelina Cojocaru
Când intri în casa cuiva, lasă-ţi defectele la uşă.
Daniel Luca
Dacă au fost scoşi din circulaţie, banii devin la fel de inutili ca nişte ziare vechi sau ca nişte "stacane goale de bere" depozitate într-un pod.
Stelian Negomireanu
O fată m-a sunat ieri şi mi-a zis să vin pe la ea pentru că nu e nimeni acasă. M-am dus pe la ea. Nimeni nu era acasă.
Tania Gogan
Omul este o fiinţă liberă, o conştiinţă creatoare: doar fiinţa care suferă este o fiinţă necesară. Existenţa fără nevoi este o existenţă superfluă;o fiinţă fără nevoie este o fiinţă fără cauză;o fiinţă fără suferinţă este o fiinţă fără esenţă. O fiinţă fără suferinţă nu este nimic altceva decât o fiinţă fără sensibilitate, fără materie.
Şerban Moescu
Dragoste la prima vedere: când mă uit în oglindă prind putere.
Michelle Rosenberg
Lacrimile sunt valuri aruncate departe de furtunile sufleteşti, valuri care nu mai găsesc drumul de întoarcere şi se transformă în castele de sare pentru alte suflete singure.
Maria Oprea
Acolo unde oamenii vor să fie buni, ţin post şi înalţă lui Dumnezeu rugăciuni, se petrec şi mari minuni!
Michelle Rosenberg
Îndrăzneşte şi vei cânta! zicem noi. Vei cânta ieftin, dar vei cânta; vei cânta rău, dar vei cânta; vei cânta fals, deplorabil, ridicul, dar vei cânta. Ce se cere de la operă? A cânta.
Ioan-Mircea Popovici