ai făcut sau să-ţi pară rău de ce n-ai făcut... niciodată n-am reuşit sa mă decid.... Dar cineva zicea că pe măsură ce îi scad puterile, îi scad şi dorinţele. Adică nu mai ai putere să fugi, nu mai ai dorinţă să fugi. Eu cred că lucrurile nu stau aşa. Dacă nu mai ai putere să bei e şi pentu că nu-ţi mai e de-ajuns de sete. Şi, la drept vorbind, asta îmi reproşez. Că atunci când puteam merge nu mi-a fost de-ajuns de sete. Că am avut forţa să renunţ... Din nefericire, devenim înţelepţi când asta nu ne mai e de mare folos.
Costel Macovei
Crucea din vârful turlei bisericii: antena cu care se ţine legătura cu Dumnezeu.
Alin Ghiorghieş
"Dumnezeu cu mila!" – aşa-şi elogiază britanicii sistemul lor de măsurare în lungime.
Constantin Ardeleanu
Încurajat de apă, omul poate zbura în orice direcţie – în sus, în jos, lateral – doar înotând cu mâinile lui. Sub apă, omul devine un arhanghel.
Alin Ghiorghieş
Fericirea există doar atunci când ai cu cine s-o împărţi. Altfel, nu se poate numi "fericire"!
Andrei Ş.L. Evelin
Greşelile soţiilor, copiilor, ale servitorilor, ale celor slabi, ale celor săraci şi ale celor neştiutori sunt greşeala soţilor, a părinţilor, a stăpânilor, a celor tari, a celor bogaţi şi a celor învăţaţi.
Marian Hotca
Decizia este un cuţit ascuţit care face tăieturi curate şi drepte; indecizia este un cuţit bont care rupe şi sfâşie şi lasă muchii zdrenţuite.
Alin Ghiorghieş
Mi-am supărat rău nevasta! Are nişte palme şi pumni aşa grei, că-n veci n-o să mai cer mâna unei femei!
Ananie Gagniuc
Cel care are putere, care are mintea şi sufletul tari, acela domneşte peste ceilalţi.
Dostoievski