uşurinţă de a citi şi de a mă înţelege, dar şi o cunoaştere a pasiunilor, unică la vârsta mea. N-aveam nicio idee despre lucruri, când toate simţămintele îmi erau deja cunoscute. Nu făptuisem nimic, dar simţeam totul. Aceste emoţii încâlcite, pe care le încercam una după alta, nu tulburau cu nimic raţiunea pe care n-o aveam încă; dar ele mi-au format una de alt soi şi mi-au dat despre viaţa omenească nişte noţiuni bizare, smulse din cărţi, şi de care experienţa şi cugetarea n-au putut să mă lecuiască niciodată.
Mihaela Banu
Să întorci celălalt obraz înseamnă să nu întorci răul făcut, să nu îl perpetuezi. Să-l opreşti la tine. Iubeşte-ţi duşmanul, asemenea. Întoarce un zâmbet haterului tău. O să-l descumpăneşti, căci nu se aşteaptă. Învaţă-l lecţia iertării şi a umilinţei.
Constantin Triţă
Ah, ce bine este să fii printre oameni care citesc!
Rainer Maria Rilke
Omul nu poate exista fără un punct fix în viitor. În condiţii obişnuite, întregul său prezent se modelează în jurul acelui punct din viitor spre care se îndreaptă, aşa cum pilitura de fier se orientează spre polul unui magnet.
Oana Frenţescu
Nu există ceva mai rău pentru muritori decât pribegia.
Homer
Nu se insistă, când ne referim la oameni...
Andrei Ş.L. Evelin
Chiar dacă un artist nu poate zdrobi anumite inimi de piatră învăluite în densă ceaţă, nu poate încălzi unele suflete sculptate în gheaţă, el trebuie să fie ca un neobosit soldat ce ţine în mână flamura păcii pe câmpul de luptă, ştiind că victoria aparţine doar celor care iubesc...
Ionuţ Olteanu
Şi după ce mori, tot de la sânul mamei tale îţi sugi pâmântul!
Alin Ghiorghieş
Păcatul face să putrezească mult aer în jurul faptei.
Grigore Rotaru
Nici adevărul, nici sinceritatea, nici forţa, nici blândeţea, nimic, absolut nimic nu poate atenua durerea, tot ce ne rămâne de făcut este să luăm lucrurile până la capăt şi să încercăm să învăţăm ceva, chiar dacă ştim că ceea ce învăţăm nu ne va fi de niciun folos.
Marilena Tiugan