om. M-am secat. Mă simt de o incultură crasă, înapoiată, dar mai ales secată de orice pentru a crea şi a mă înnoi. Care să fie cauza? Dacă măcar credinţa mi-ar fi adevărată şi adâncă, nu mi-ar păsa. Dar mă simt toată o "aparenţă", că n-am nimic de ascuns. Nu ştiu de unde s-o încep iar. Mă rog pe dinafară şi n-am poftă să mă rog. Privesc viaţa trecută şi o găsesc anostă şi goală. Viitorul? Guşe şi reumatism. Pfui! Ratare din plin.
Augustin Jianu
Fiecare om are propria sa viaţă, povestea sa; şi poate povestea fiecărui om ar merita să fie reţinută în paginile unei cărţi... Şi fiecare om are, de-a lungul vieţii sale, cel puţin un vis, fiindcă oricine este liber să viseze; în plus, oricare dintre noi poate avea momentul său de glorie, acel unic moment în care se simte invincibil, realizat, important, chiar dacă nu este aşa în realitate; fie şi iluzia că ar fi astfel contează, cel puţin pentru persoana aflată în cauză...
Valeriu Barbu
În orice întâlnire este ceva ce rămâne în mine din celălalt chiar şi atunci când acela pleacă. Lăsăm în celălalt prin întâlnire câte puţin din noi. Ne lăsăm pe noi înşine ca un chip sculptat în marmura fiinţei aceluia pe care l-am întâlnit. Şi dacă timpul, distanţa sau indiferenţa acoperă cu praful uitării pe "celălalt" din noi, el ne interoghează şi se strigă din îndepărtare pe sine însuşi născând în noi dorul. Dorul este apelul "celuilalt din noi" către el însuşi. Şi suntem cu toţii nişte strigăte asurzitoare, căci freamătul "celuilalt din noi" se cheamă pe sine înapoi ca împreună cu noi, şi nu ştiu pentru a câta oară, să intrăm din nou în veşnicie...
Teodor Dume
Augustin Jianu
Fiecare om are propria sa viaţă, povestea sa; şi poate povestea fiecărui om ar merita să fie reţinută în paginile unei cărţi... Şi fiecare om are, de-a lungul vieţii sale, cel puţin un vis, fiindcă oricine este liber să viseze; în plus, oricare dintre noi poate avea momentul său de glorie, acel unic moment în care se simte invincibil, realizat, important, chiar dacă nu este aşa în realitate; fie şi iluzia că ar fi astfel contează, cel puţin pentru persoana aflată în cauză...
Valeriu Barbu
În orice întâlnire este ceva ce rămâne în mine din celălalt chiar şi atunci când acela pleacă. Lăsăm în celălalt prin întâlnire câte puţin din noi. Ne lăsăm pe noi înşine ca un chip sculptat în marmura fiinţei aceluia pe care l-am întâlnit. Şi dacă timpul, distanţa sau indiferenţa acoperă cu praful uitării pe "celălalt" din noi, el ne interoghează şi se strigă din îndepărtare pe sine însuşi născând în noi dorul. Dorul este apelul "celuilalt din noi" către el însuşi. Şi suntem cu toţii nişte strigăte asurzitoare, căci freamătul "celuilalt din noi" se cheamă pe sine înapoi ca împreună cu noi, şi nu ştiu pentru a câta oară, să intrăm din nou în veşnicie...
Teodor Dume